32.6 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăInternaționalHamas transmite că a predat ultimele două trupuri ale ostaticilor deținuți și...

Hamas transmite că a predat ultimele două trupuri ale ostaticilor deținuți și nu mai are acces la altele

Hamas a afirmat miercuri seară că a returnat toate cadavrele de ostatici deținuți în Gaza la care a putut avea acces, în timp ce alte două sicrie au fost predate în aceeași seară Crucii Roşii, potrivit armatei israeliene, potrivit DPA.

Aripa armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, a făcut cunoscut într-un comunicat că ‘și-a îndeplinit angajamentul asumat în temeiul acordului (de încetare a focului) predând toți prizonierii israelieni vii aflați în custodia sa, precum și corpurile la care a putut avea acces’.

‘În ceea ce privește cadavrele restante, recuperarea și extragerea lor necesită eforturi considerabile și echipamente speciale’, potrivit textului.

La scurt timp după aceea, armata israeliană a anunțat că alte două corpuri de ostatici au fost predate Crucii Roșii și sunt transportate spre armata israeliană în zona Fâșiei Gaza aflată sub controlul său.

Hamas și Israelul pun în aplicare prima fază a acordului de pace: eliberare ostatici

Săptămâna trecută, Israelul și Hamas au aprobat prima fază a planului președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului declanșat de atacul fără precedent al mișcării islamiste palestiniene pe 7 octombrie 2023, care a devastat de atunci Fâșia Gaza.

Conform planului, Hamas trebuie să elibereze toți ostaticii, vii sau morți, care au fost răpiți pe 7 octombrie, precum și rămășițele unui soldat ucis în 2014 în timpul unui război anterior din Gaza.

Purtătoarea de cuvânt a guvernului israelian, Shosh Bedrosian, a declarat duminică că un ‘organism internațional’, convenit în cadrul planului propus de Statele Unite, va ajuta la ‘localizarea ostaticilor (morți) dacă aceștia nu sunt găsiți și eliberați’ luni.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Românii amână măsurile de protecție financiară, deși se tem tot mai mult de riscuri, arată un studiu

Tot mai mulți români conștientizează că o problemă de sănătate, pierderea locului de muncă sau un accident le-ar putea afecta serios bugetul, însă puțini...

Răsturnare incredibilă de situație! Ecuador scrie istorie, iar Germania pierde la finalul grupei

Ecuador a învins Germania cu 2-1 și s-a calificat în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial pentru prima dată după 20 de ani, în timp...

Negocierile pentru formarea Guvernului continuă, în timp ce termenul pentru PNRR și vacanța parlamentară cresc presiunea politică

Negocierile pentru formarea unui nou Guvern continuă după două încercări eșuate de învestire, în condițiile în care partidele rămân împărțite asupra formulei de guvernare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă