3.4 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSportFotbalGALERIE FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, întâlnire cu Ronaldo

GALERIE FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, întâlnire cu Ronaldo

Supranumită „cea mai frumoasă fotbalistă din lume”, croata Ana Maria Markovic și-a văzut visul îndeplinit în urmă cu câteva zile, când a avut ocazia să se întâlnească cu idolul său, Cristiano Ronaldo.

Cei doi au filmat un spot publicitar pentru un sponsor comun, iar acțiunea s-a desfășurat pe un mic teren de fotbal. Devenit antrenor pentru o zi, CR7 i-a transmis Anei câteva din trucurile sale pentru executarea loviturilor de la 11 metri.

Fotbalista legitimată la formația elvețiană Grasshopper Zurich a împărtășit întreaga experiență sub forma unui mini-vlog, pe care l-a postat pe Instagram. „Aici mă puteți vedea cum mă antrenez cu Cristiano. Știu că am părut relaxată, dar eram super emoționată, nu e ceva ce se întâmplă în fiecare zi”, a spus blondina.

Croata le-a mărturisit celor 3,2 milioane de urmăritori de pe Instagram că antrenamentul cu Ronaldo a însemnat un vis devenit realitate: „Antrenamentul a fost foarte distractiv, Cristiano a fost, de asemenea, super profesionist și amabil. Ziua a fost uimitoare, un vis devenit realitate”.

Componentă a echipei naționale de fotbal a Croației, Ana Maria Markovic este una dintre cele mai frumoase sportive din lume, iar la finalul anului trecut a confirmat că are o relație cu fotbalistul portughez Tomas Ribeiro. Chiar dacă cei doi se iubesc de mult timp, și-au oficializat relația abia în luna decembrie. Ana a explicat și de ce. „În primul rând, am vrut să văd dacă o relație la distanță funcționează. Nu mă interesează bârfele”, a spus ea.

Transferat de Grasshoppers în 2022 pentru un milion de euro, Ribeiro nu a reușit să se impună la gruparea elvețiană, iar în vara anului trecut s-a întors în țara natală, la Vitoria Guimaraes. Despre începutul iubirii lor, sexy-fotbalista a spus: „Ne-am cunoscut pe vremea când evolua în Elveția. Mi-am dat seama când m-am accidentat că aveam nevoie de el lângă mine. El mă susține și a fost persoana care a fost cel mai mult alături de mine”, a declarat Ana, citată de Bild.

În martie 2023, Ana Maria Markovic a suferit o accidentare teribilă la genunchi. Diagnosticul: ruptură a ligamentului încrucișat și a meniscului, întindere a ligamentelor externe și interne. Din acest motiv a suferit o intervenție chirurgicală, iar după foarte multe luni de recuperare croata originară din Split este pregătită să revină pe teren.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă