Victoria lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale a declanșat un val de tensiuni în interiorul PNL, unde vocile critice cer demisii la vârful partidului.
Ce spune Florin Cîțu
Florin Cîțu a transmis public că rezultatul reprezintă un eșec major pentru actuala echipă de conducere, dar și pentru arhitecții alianței cu PSD, care au propus un candidat comun pentru alegerile din decembrie 2024.
În opinia sa, pierderea a trei rânduri de alegeri consecutive ar trebui să fie un semnal clar că direcția actuală a partidului este greșită.
CITEȘTE ȘI – Nicușor Dan se pregătește să devină, oficial, președinte: jurământul, programat pentru luni, în Parlament
Criticile vin într-un moment în care PNL se confruntă și cu o criză de identitate, în timp ce PSD – aliatul său de guvernare – a coborât în sondaje la un scor istoric de doar 12%.
„Victoria lui Nicușor Dan înseamnă un eșec pentru echipa de campanie a PNL și mai ales pentru echipa de conducere care a propus candidat comun și alianța cu PSD în decembrie 2024 (am avut singurul vot împotrivă).
Mă aștept ca la ședința BPN toți aceștia să facă un pas în spate. Bineînțeles și cei care au stat la masă cu Ciolacu, cu promotorii oug 13 și responsabilii pentru 10 august 2018.
Dacă nu se întâmplă acest lucru, nici după pierderea a 3 rânduri de alegeri consecutive, înseamnă că în PNL nu s-a înțeles nimic.
P.S. Unde este PNL daca PSD este în sondaje la 12%?”, a transmis Florin Cîțu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!