30.8 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
AcasăSocialJustițieFACIAS va acționa în instanță pentru recuperarea celor peste 600 de milioane...

FACIAS va acționa în instanță pentru recuperarea celor peste 600 de milioane de euro plătiți către Pfizer

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anunțat că va depune o acțiune în instanță pentru recuperarea celor peste 600 de milioane de euro pe care statul român a fost obligat să le plătească în procesul cu Pfizer.

Acțiunea vizează semnatarii contractului din mai 2021, precum și persoanele care au rămas pasive față de situația contractuală pe întreaga perioadă.

Contractul controversat a fost semnat în timpul mandatului premierului Florin Cîțu, iar Ministerul Sănătății era condus de Ioana Mihăilă.

Prin acesta, România și-a asumat achiziționarea a 39 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, „un volum aberant raportat la necesarul național”, potrivit FACIAS. Dintre acestea, aproximativ 29 de milioane de doze nu au mai fost comandate sau achitate, fapt care a generat litigiul pierdut de România la Bruxelles.

Sesizări și avertizări încă din 2022

Încă din 2022, FACIAS a sesizat Direcția Națională Anticorupție privind cantitățile nejustificate de vaccinuri achiziționate și a cerut tragerea la răspundere a celor care au semnat aceste contracte.

Organizația a solicitat constant Ministerului Sănătății renegocierea contractelor și a avertizat că plasarea de noi comenzi riscă să transforme stocurile în pierderi, având în vedere rata scăzută de vaccinare și riscul expirării dozelor.

Pierderi financiare și doze expirate

Conform unui răspuns al Ministerului Sănătății din 2024, România a comandat și primit 36.833.730 de doze de vaccin anti-COVID în cadrul unor contracte de peste 1 miliard de euro, achitând deja aproximativ 500 de milioane de euro.

Obligația rămasă de plată se ridică astfel la circa 600 de milioane de euro. Totodată, peste 14 milioane de doze, adică mai bine de o treime, au expirat în depozite, iar statul a suportat costurile distrugerii acestora.

FACIAS cere răspundere și transparență

„Costul incompetenței guvernanților nu trebuie suportat din buzunarul cetățenilor”, precizează FACIAS. Organizația va solicita autorităților stabilirea răspunderii patrimoniale a tuturor celor care au aprobat și implementat deciziile ce au expus România la această pierdere.

De asemenea, FACIAS va cere publicarea integrală a documentelor care au stat la baza asumării cantităților de vaccin, a actelor de comandă, a corespondenței instituționale și a măsurilor luate sau omise pentru limitarea prejudiciului.

„Cetățenii au dreptul să știe cine a decis intrarea României în acest contract, cine a formalizat comanda pentru cele 39.099.623 de doze și cine a lăsat statul român expus unei pierderi de peste 600 de milioane de euro”, subliniază organizația.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Veștea renunță la cursa pentru șefia PNL și atacă conducerea partidului

Partidul Național Liberal organizează duminică un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri și aprobarea modificărilor statutare, pe fondul conflictelor interne generate de desemnarea lui...

UE pregătește o nouă lege pentru reducerea dependenței de China

Uniunea Europeană intenționează să introducă o legislație care să impună companiilor diversificarea surselor de aprovizionare pentru materiile prime și produsele considerate strategice.Anunțul a fost...

Japonia majorează de cinci ori taxele de viză. Noile tarife intră în vigoare de la 1 iulie

Guvernul Japoniei a decis să majoreze semnificativ taxele pentru eliberarea vizelor destinate cetățenilor străini, în contextul inflației și al deprecierii yenului.Noile tarife vor intra...
Ultima oră
Pe aceeași temă