23.6 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăEconomieAutoFACIAS dă în judecată Ministerul Transporturilor pentru blocarea conducerii defensive

FACIAS dă în judecată Ministerul Transporturilor pentru blocarea conducerii defensive

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a depus o acțiune în instanță împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cerând obligarea instituției la emiterea normelor necesare aplicării Legii nr. 20/2022 privind conducerea defensivă.

Potrivit FACIAS, refuzul Ministerului Transporturilor de a pune în aplicare această legislație blochează un mecanism care ar putea salva mii de vieți pe drumurile naționale.

În cererea depusă la instanță, fundația solicită:

  • emiterea urgentă a ordinului de ministru care să stabilească normele de autorizare a școlilor de șoferi și a instructorilor auto pentru cursurile de conducere defensivă;
  • reglementarea imediată a procedurii de atestare a profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor specializați pentru acest tip de formare.

Ministerul Transporturilor invocă proceduri interne

Acțiunea vine după ce, în decembrie 2025, Ministerul Transporturilor a recunoscut că nu și-a îndeplinit obligația legală, precizând că normele sunt doar la „nivel de proiect” și trebuie să parcurgă etape procedurale interne.

Ministerul invocă, de asemenea, un „mecanism administrativ complex” și neclarități privind regimul fiscal al cursurilor.

Această întârziere afectează dreptul tinerilor între 18 și 26 de ani de a participa gratuit la cursuri de conducere defensivă, așa cum prevede legea.

Accidente rutiere: România, printre cele mai periculoase state din UE

FACIAS subliniază că, în medie, trei persoane mor zilnic și peste 95 sunt rănite în accidente rutiere în România.

Organizația atrage atenția că întârzierea aplicării Legii nr. 20/2022 este inadmisibilă, întrucât autoritățile au avut aproape patru ani pentru a finaliza toate etapele administrative.

„Întârzierea adoptării normelor legislației privind conducerea defensivă pune în pericol vieți nevinovate și menține România printre cele mai periculoase state din Uniunea Europeană în ceea ce privește siguranța rutieră”, precizează Biroul de Presă FACIAS.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

UE interzice distrugerea hainelor și încălțămintei nevândute. Noile reguli intră în vigoare și schimbă industria textilă

Comisia Europeană încurajează companiile să recurgă la soluții precum revânzarea, recondiționarea, donarea sau reutilizarea produselorUniunea Europeană introduce, de la 19 iulie, un nou set...

Florin Manole: PSD preia amendamentele angajaților pentru îmbunătățirea legii salarizării

Deputatul PSD Florin Manole a anunțat că partidul va realiza o evaluare completă a funcțiilor din sănătate și va centraliza amendamente la proiectul legii...

În Neamț, gospodării inundate și drumuri acoperite de aluviuni

Pompierii și autoritățile locale intervin în comuna Dragomirești, județul Neamț, după ce ploile abundente au inundat gospodării și au afectat circulația pe mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă