EXCLUSIV | România, caz aparte în arbitrajele internaționale: Top 10 mondial la ICSID, înaintea unor state autoritare. Ce spune asta despre climatul investițional?

Cu 22 de dosare internaționale, România se află pe locul 7 mondial în topul arbitrajelor ICSID, peste state ca Albania sau Bulgaria, dar chiar sub Egipt – o țară cu regim autoritar. Faptul că un stat membru al Uniunii Europene atrage un număr atât de mare de litigii din partea investitorilor ar trebui să ridice întrebări serioase despre atractivitatea și siguranța mediului economic românesc. De ce fug investitorii de România, de ce își caută dreptatea în instanțe internaționale și cum se explică această expunere?

Pentru început, trebuie clarificat ce este ICSID și de ce aceste cazuri contează. ICSID (Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții) este un organism de arbitraj sub egida Băncii Mondiale, înființat în 1965 prin Convenția de la Washington. Rolul său este să soluționeze litigiile dintre investitorii străini și statele gazdă, într-un cadru juridic recunoscut internațional.

ICSID are sediul la Washington, D.C., reunește peste 150 de state membre și pronunță decizii obligatorii, fără posibilitatea de apel. Acestea sunt recunoscute de tribunalele naționale, ceea ce transformă ICSID într-un instrument foarte eficient pentru investitorii care consideră că le-au fost încălcate drepturile.

Cât de „politică” este această curte?

De-a lungul timpului, ICSID a fost atât lăudat pentru imparțialitate, cât și criticat pentru dezechilibre structurale. Pe de o parte, tribunalele sunt ad-hoc, iar selecția arbitrilor se face cu participarea ambelor părți. Pe de altă parte, numeroase state – în special din Sudul Global – acuză o favorizare sistemică a intereselor marilor companii și o lipsă de transparență.

Investitorii au inițiativa, în timp ce statul este în permanență „în apărare”. În plus, lipsa unei baze publice pentru cererile de recuzare și absența unor sancțiuni reale pentru arbitri pun în discuție mecanismele de control intern ale ICSID.

Cine poate sancționa arbitrii ICSID? Probleme sistemice:

Lipsa de transparență: Nu există o bază publică de date privind cererile de recuzare sau investigațiile disciplinare.

Conflict de interese structural: Arbitrii se regăsesc adesea în poziții recurente, în cazuri similare, uneori alternând rolurile de arbitru, expert sau avocat.

Fără precedent de sancțiune: În istoria ICSID, nu există cazuri publice de eliminare disciplinară a unui arbitru pentru corupție, părtinire sau încălcare gravă a eticii.

1. Președintele Consiliului Administrativ al ICSID

Este, prin statut, Președintele Băncii Mondiale (în prezent Ajay Banga).

Are atribuții formale de supervizare în ceea ce privește numirea, suspendarea sau înlăturarea arbitrilor pentru „incapacitate” sau „comportament nedemn”.

Însă această putere este mai degrabă teoretică: nu există precedente clare în care un arbitru ICSID să fi fost exclus disciplinar de către Consiliul Administrativ.

Clasamentul ICSID – România pe locul 7 mondial

Datele analizate arată clar: România ocupă locul 7 în lume în ceea ce privește numărul total de procese ICSID.

Comparativ cu România:

Această poziționare devine și mai semnificativă dacă analizăm doar statele membre ale Uniunii Europene: România este pe locul 3, după Spania și Polonia.

România vs alte state UE: un bilanț neliniștitor

România nu este cea mai mare economie și nici cel mai populat stat din UE, dar este pe podium în materie de litigii internaționale.

Cazurile în care România a fost parte

Analiza cazurilor arată că România a câștigat majoritatea litigiilor – 17 din 22 – iar 2 sunt încă în curs. Totuși, câteva au generat despăgubiri semnificative:

• Cazul Micula: 250 milioane USD
• Alpiq AG: 48 milioane USD
• LSG Building Solutions: 45,7 milioane USD
• Hassan Awdi: 7,5 milioane USD

Detalii precum numărul de cazuri inițiate în 2014 sau concentrarea în sectoare precum energie și fiscalitate indică tensiuni structurale în relația cu investitorii.

De ce acest scor ridicat?

În ciuda numărului mare de cazuri, România a reușit să câștige majoritatea litigiilor. Acest lucru se explică prin mai mulți factori:

1. Decizii favorabile determinate de lipsa de jurisdicție sau de probe insuficiente din partea investitorilor.
2. Utilizează case de avocatură internaționale de top (ex: Lalive, Sidley Austin, etc.), care au experiență extinsă în arbitraje.
3. Apără statul prin echipe specializate din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției si Diplomației.
4. Factorul UE: România „câștigă” și prin presiune politică indirectă. După 2018, Curtea de Justiție a UE (CJUE) a decis în cauza Achmea că arbitrajul investitor-stat între state membre UE este incompatibil cu dreptul UE.A urmat un val de anulări sau respingeri ale cazurilor ICSID între state membre UE și investitori din alte state UE. România a beneficiat direct de această tendință: instanțele și tribunalele au fost mai rezervate în a acorda despăgubiri împotriva unui stat membru UE, în contextul politic și juridic delicat.
5. Politic, România nu este o „țintă” strategică. În contrast cu țări ca Venezuela, Argentina, sau chiar Ungaria, România nu a avut un regim care să antagonizeze sistemul global de investiții. România a cooperat în general cu instituțiile internaționale, și acest „profil de stat cooperant” poate influența subconștient percepția arbitrilor.
6. Arbitrii sunt conștienți de reputație și precedent. În cazurile în care investitorii nu aduc probe clare de expropriere sau tratament inechitabil, tribunalul preferă să nu creeze un precedent riscant.România, fiind stat UE, cu instituții funcționale, oferă arbitrilor o „ieșire sigură” pentru a respinge cazurile slab susținute.

Astfel că într-un sistem care nu e lipsit de politică, „cum ești perceput” contează. Nu e vorba neapărat de presiune „directă”, ci mai curând de un climat juridic-politic în care tribunalele preferă prudența. Rezultatul: chiar dacă este dată în judecată, România reușește să exploateze inadvertențele din cazurile investitorilor.

Așadar, este ICSID „politic” în sensul clasic?

Nu neapărat partinic, dar da: este influențat de contextul geopolitic, economic și reputațional.

România nu este un stat prietenos cu investitorii – indiferent de faptul că „îi bate” în instanțele ICSID.

• Numărul mare de dosare este un simptom al unui sistem necredibil;
• Faptul că statul câștigă procesele nu anulează faptul că mulți investitori simt că trebuie să plece din țară și să lupte în afara ei.
• Încrederea se construiește în instanțele locale, nu în arbitrajele internaționale costisitoare.

România trebuie să se întrebe nu „de ce câștigăm la ICSID”, ci „de ce ajungem atât de des acolo?”