11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieEXCLUSIV. Creșterile salariale pentru Educație, spre tăiere

EXCLUSIV. Creșterile salariale pentru Educație, spre tăiere

Amânarea aplicării legii salarizării unitare aruncă în aer și majorările salariale din Educație, în ciuda ordonanței date de Guvernul Nicolae Ciucă. Sindicaliștii speră să ajungă la un compromis cu Executivul Marcel Ciolacu, în zilele următoare.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a explicat, pentru cotidianul național “România liberă”, cum Ordonanța 57/2023 n-are nicio valoare, în absența unui alt act normativ, care să substituie temporar absența Legii salarizării.

“Nu sunt doar promisiuni ale guvernanților. Este un act normativ care precizează că de la 1 ianuarie se dau măriri salariale, Ordonanța 57. Discuții concrete nu avem, în acest moment, promisiuni, da, dar o să tranșăm lucrurile cât de repede, pentru că urmează legea bugetului și dacă nu este act normativ care să spună de mărirea asta, nu pot prinde banii în buget. Mai avem nevoie de un act normativ, în momentul de față, pentru că 57 nu e suficient. Nefiind Legea salarizării, așa cum apare în 57, trebuie să se dea un act normativ care să spună că se măresc salariile cu: atât, cu x procente sau… Așa cum e formulat în 57, de la 1 ianuarie, debutantul trebuie să aibă mediu brut pe economie și se va acorda o mărire de 50% din valoarea maximă a salariului prevăzut în grila de salarizare, adică din Legea salarizării, și ce e în plată, ori valoarea aceea maximă nu e încă stabilită, pentru că nu este Legea salarizării dată. Și va trebui să se meargă pe o variantă de compromis, provizorie, care să acorde o majorare salarială, așa cum este și angajamentul politic, publicat în Monitorul Oficial, al celor doi președinți, Ciolacu și Ciucă, din luna iunie”, ne-a explicat Simion Hăncescu.

Nivel minim acceptat

Președintele FSLI nu a putut preciza dacă, la 1 ianuarie 2024, creșterile salariale vor fi mai mici decât cele ce ar fi fost impuse prin noua lege a salarizării.

“Nu putem spune, pentru că, neavând nivelul maxim al salarizării, pentru fiecare categorie, nu poți să faci un calcul matematic. Dar, o mărire trebuie să se acorde. Dar, nu știm concret cât. Ar putea să se dea o mărire apropiată de cea care s-ar fi dat, dacă aveam Legea salarizării. Nu știm”, ne-a declarat Hăncescu.

Întrebat dacă se va putea lua drept reper nivelul actual maxim de salarizare, liderul sindical a spus: “Nu se poate raporta la nivelul actual. Trebuie să se spună: se măresc salariile cu atâtea procente, la ceea ce avem acum grile provizorii, până apare Legea salarizării”.

Întrebat care ar fi procentul minim de creșteri salariale pe care le-ar accepta în negocierile cu guvernanții, sindicalistul ne-a precizat: “Minimul se știe, pentru că este de la debutant, mediu pe economie. Scrie în Ordonanța 57. Sub acela nu se poate coborî. De acolo trebuie plecat, oricum. Nu ai cum să renunți la acest nivel, pentru că este prevăzut în act normativ, în 57”.

Simion Hăncescu spune că, în opinia sa, trebuie negociat cu reprezentanții Guvernului în următoarele 4 – 5 zile, pentru ca “lucrurile să se limpezească”.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă