33 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSportFotbalEURO U21: România și-a anunțat lotul preliminar! Daniel Pancu mizează pe 26...

EURO U21: România și-a anunțat lotul preliminar! Daniel Pancu mizează pe 26 de jucători, dar doar 23 vor merge în Slovacia

„Tricolorii mici” se reunesc pe 26 mai și intră în linie dreaptă pentru turneul final. Dueluri grele cu Italia și Spania.

Naționala U21 a României a intrat în linie dreaptă pentru Campionatul European de tineret 2025, iar selecționerul Daniel Pancu a anunțat lotul preliminar format din 26 de jucători. Trei dintre aceștia vor fi tăiați de pe listă pe 4 iunie, înainte de plecarea în Slovacia, țara gazdă a competiției.

„Tricolorii mici” se reunesc chiar azi, 26 mai, pentru prima parte a pregătirii, care va include și un cantonament în Austria, programat între 29 mai și 9 iunie. Ulterior, echipa se va muta în Bratislava, unde va disputa meciurile din grupă.

România face parte din Grupa A, alături de Spania, Italia și Slovacia, într-o companie extrem de dificilă. Primul meci va avea loc pe 11 iunie, împotriva Italiei, la Trnava.

Lotul preliminar al României U21 pentru EURO

Portari:

  • Răzvan Sava (Udinese)
  • Otto Hindrich (CFR Cluj)
  • Vlad Rafailă (US Lecce)

Fundași:

  • Dan Sîrbu (Farul Constanța)
  • Tony Strata (AC Ajaccio)
  • Cristian Ignat (Rapid)
  • Matteo Duțu (AC Milan)
  • Mario Tudose (CFC Argeș)
  • Ümit Akdağ (Toulouse)
  • Matei Ilie (CFR Cluj)
  • Andrei Borza (Rapid)
  • Costin Amzăr (Al Nasr)

Mijlocași:

  • Cătălin Vulturar (Rapid)
  • Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia)
  • Marius Corbu (APOEL Nicosia)
  • Cristian Mihai (Dinamo)
  • Constantin Grameni (Rapid)
  • Cătălin Cîrjan (Dinamo)
  • Rareș Ilie (Catanzaro)
  • Octavian Popescu (FCSB)
  • Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova)
  • Ianis Stoica (Hermannstadt)
  • Zoran Mitrov (Botoșani)

Atacanți:

  • Louis Munteanu* (CFR Cluj)
  • Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj)
  • Rareș Burnete (Lecce)

*Louis Munteanu va face parte mai întâi din lotul naționalei de seniori pentru meciul cu Austria, apoi va merge la U21.

Adversari de top, obiectiv curajos

România U21 s-a calificat de pe primul loc în grupa preliminară și are în față o provocare imensă. În grupă va da piept cu Spania (campioana en-titre), cu o Italie mereu în topul competițiilor de tineret și cu Slovacia, gazda turneului.

Programul grupei României la EURO U21:

  • 11 iunie, ora 22:00: Italia – România (Trnava)
  • 14 iunie, ora 19:00: Spania – România (Bratislava)
  • 17 iunie, ora 22:00: România – Slovacia (Bratislava)

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

VIDEO. Ursula von der Leyen se alătură liderilor europeni la Kiev, cu ocazia Zilei Statalității Ucrainei

Aliații Ucrainei au anunțat luni, în cadrul unui summit desfășurat la Paris, noi măsuri de sprijin pentru Kiev, inclusiv consolidarea apărării antiaeriene și organizarea...

Horoscop 16 iulie 2026: ce zodii sunt favorizate de astre

Horoscop 16 iulie 2026. Ziua vine cu provocări, dar și cu oportunități pentru toate zodiile. Astrele favorizează deciziile bine cântărite, dialogul sincer și schimbările...

Top destinații din Italia pentru o vacanță de neuitat

Italia rămâne una dintre cele mai potrivite alegeri pentru o vacanță echilibrată: ajungi rapid cu avionul, te deplasezi ușor între orașe și ai acces...
Ultima oră
Pe aceeași temă