Potrivit IPJ Brăila, evenimentul s-a produs, vineri dimineaţă, la ieşire din Lacu Sărat spre Silistraru, în judeţul Brăila.
Un autoturism condus de un bărbat şi în care se mai aflau două învăţătoare luate la ocazie a derapat, din motive necunoscute deocamdată, şi s-a răsturnat, ajungând pe câmp.
Două maşini, un autoturism şi un autobuz, au oprit în ultimul moment, şoferii evitând, astfel, un accident în lanţ care ar fi putut avea urmări mult mai grave. Atât maşina cât şi autobuzul au ieşit în afara părţii carosabile, fără a fi nimeni rănit.
Cele două învăţătoare care se aflau în maşina de ocazie au fost, însă, rănite. Ele au fost transportate de urgenţă la spital, pentru îngrijiri medicale.
Între timp, atât autoturismul cât şi autobuzul care au evitat în ultimul moment producerea unui accident mul mai grav, după ce chiar în faţa lor s-a răsturnat o maşină, şi-au continuat drumul.