15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDoi sirieni au încercat să treacăî Prutul pe o cameră de tractor

Doi sirieni au încercat să treacăî Prutul pe o cameră de tractor

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Poliţia de Frontieră, poliţiştii din Folteşti, judeţul Galaţi, au depistat, joi, în localitatea de frontieră Ijdileni, la 100 de metri distanţă de malul râului Prut, doi bărbaţi care nu aveau documente de identitate şi nu vorbeau limba română.

Pentru că nu îşi justificau prezenţa în zonă, bărbaţii au fost conduşi la Poliţie, stabilindu-se că sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 33 de ani, care au trecut râul Prut cu ajutorul unei camere de tractor, cu intenţia de a ajunge în Germania.

Cei doi sunt cercetaţi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, fiind preluaţi de Serviciul pentru Imigrări Galaţi, conform Mediafax.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă