21.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSocialDoar 61% dintre români au locuințele conectate la canalizare. Diferențe majore între...

Doar 61% dintre români au locuințele conectate la canalizare. Diferențe majore între orașe și sate

În anul 2025, 61,1% din populația rezidentă a României avea acces la sisteme de canalizare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Procentul populației conectate la rețele de canalizare care includ și stații de epurare a fost de 60,1%.

Numărul persoanelor racordate la sistemele de canalizare a ajuns la 11.639.167, cu 61.119 mai multe față de anul 2024.

În ceea ce privește serviciile de epurare a apelor uzate, acestea erau disponibile pentru 11.447.695 de locuitori, cu 88.070 mai mulți decât în anul precedent.

București-Ilfov are cea mai mare acoperire, nord-estul rămâne în urmă

Datele INS arată diferențe importante între regiunile României. Cea mai ridicată pondere a populației conectate la canalizare a fost înregistrată în regiunea București-Ilfov, unde 97,1% dintre locuitori beneficiau de astfel de servicii.

Pe următoarele poziții s-au aflat regiunea Vest, cu un grad de racordare de 73,1%, și regiunea Centru, cu 72,6%.

La polul opus, cele mai mici niveluri de conectare au fost raportate în regiunea Nord-Est, cu 41,1%, Sud-Muntenia, cu 42,8%, și Sud-Vest Oltenia, cu 51,3%.

Din totalul populației care avea acces la canalizare, 98,4% beneficia și de servicii de epurare a apelor uzate.

Diferență uriașă între mediul urban și rural

Discrepanțele dintre orașe și sate rămân una dintre principalele probleme evidențiate de statisticile INS.

În mediul urban, 9.751.800 de persoane erau conectate la sisteme de canalizare în 2025, ceea ce reprezintă 99,8% din populația rezidentă a orașelor.

În schimb, în mediul rural, doar 1.887.367 de persoane aveau acces la servicii de canalizare, echivalentul a 20,4% din populația rezidentă din sate.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

România rămâne în urma Bulgariei la stocarea energiei: 11 proiecte PNRR, de 78 de milioane de euro

Unul dintre elementele care au favorizat investițiile în Bulgaria îl reprezintă procedurile de aprobare mult mai rapideRomânia va finaliza, până la sfârșitul lunii august,...
Ultima oră
Pe aceeași temă