13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDirectori generali ai Caselor de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa şi Constanţa, revocați...

Directori generali ai Caselor de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa şi Constanţa, revocați din funcții

La Dâmboviţa, s-a constatat că oamenii nu aveau acces în sediul CAS deşi instituţia trebuia să aibă program cu publicul, iar în Constanţa se făceau plăţi aferente concediilor medicale fără respectarea legislaţiei.

Mandatele preşedinţilor – directori generali ai Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) Constanţa şi Dâmboviţa au fost revocate prin ordine ale preşedintelui CNAS, Adriana Cotel, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de CNAS.

Preşedintele CNAS, însoţit de Corpul de Control al instituţiei şi de directorul de resurse umane, a făcut, marţi, o verificare inopinată la sediul CAS Dâmboviţa, în urma căreia a dispus revocarea din funcţia exercitată cu delegaţie a Niculinei Sandu.

“În cursul verificării s-a constatat că solicitanţii nu aveau acces în sediul CAS Dâmboviţa la orele 15.30, deşi toate casele judeţene au obligaţia, conform HG nr. 1723/2004, ca programul de lucru cu publicul să fie zilnic între orele 8.30 – 16.30, iar o zi pe săptămână între orele 8.30 – 18.30. Totodată, analiza modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de management a dus la constatarea mai multor nereguli grave în activitatea de contractare şi decontare a serviciilor medicale, eficienţa scăzută a acţiunilor structurii de control din cadrul CAS precum şi alte deficienţe care afectează, în ultimă instanţă, persoanele asigurate”, scrie în comunicat.

Pentru realizarea unui management eficace şi de calitate la nivel local, numirea temporară a unei persoane care să exercite cu delegare funcţia de preşedinte – director general va fi decisă pe baza planurilor de management care vor fi depuse la preşedintele CNAS de angajaţii CAS Dâmboviţa care optează în acest sens şi îndeplinesc condiţiile legale de numire.

Totodată, în urma unui raport de evaluare a activităţii CAS Constanţa, prin care s-a constatat efectuarea de plăţi către angajatori de sume aferente concediilor medicale fără respectarea legislaţiei în vigoare, precum şi alte deficienţe în calcularea concediilor medicale, în detrimentul asiguraţilor, a fost decisă revocarea din funcţia exercitată cu delegaţie a lui Mirel George Cristescu.

Mandatul de preşedinte-director general a fost încredinţat cu delegare Luminiţei Nagy, care a ocupat până în prezent funcţia de director executiv, ca urmare a analizei obiective a rezultatelor evaluărilor performanţelor profesionale pe ultimii ani ale salariaţilor din cadrul CAS Constanţa.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă