12.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSocialEducațieCumulul pensiei cu salariul rămâne valabil în școli și universități până în...

Cumulul pensiei cu salariul rămâne valabil în școli și universități până în 2026

Profesorii și cercetătorii pot continua să cumuleze pensia cu salariul până la finalul anului 2026. Ministerul Educației a anunțat că aplicarea prevederilor care ar fi interzis acest cumul în sistemul public a fost suspendată printr-o ordonanță de urgență adoptată de Guvern.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Ministerul Educației, Ordonanța de Urgență nr. 84/2025, care modifică și completează Legea nr. 95/2006, suspendă până la 31 decembrie 2026 aplicarea articolului 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Măsura permite, inclusiv în domeniul educației și cercetării, menținerea cumulului pensie–salariu plătit din fonduri publice, pentru a răspunde nevoilor specifice ale acestor sectoare.

Daniel David: educația are nevoie de această flexibilitate

Ministrul Educației, Daniel David, a salutat decizia Executivului, subliniind importanța ei pentru funcționarea sistemului:

„Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025, deoarece are implicaţii majore pentru sistemul de educaţie-cercetare şi mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului, implicaţiile fiind importante şi pentru alte sistem bugetare majore (ex.: sănătate)”.

Profesorii pensionați, esențiali pentru acoperirea orelor

Anterior, pe 26 noiembrie, ministrul Educației declara că aplicarea interdicției privind cumulul pensiei cu salariul trebuie făcută cu prudență în educație, pentru a nu afecta cadrele didactice.

El explica faptul că, în multe școli și universități, profesorii pensionați contribuie decisiv la acoperirea normelor didactice.

„Aşa cum a spus şi premierul, vom fi atenţi ca în zona educaţiei cumulul pensie-salariu să nu afecteze cadrele didactice, fiindcă noi ştim că în foarte multe situaţii practic profesorii pensionaţi sunt cei care ne ajută să ne acoperim orele. Ei nu iau din orele altora mai tineri, dar nu avem suficientă resursă umană, nu avem suficienţi oameni care să acopere aceste ore. Aşa că nu o văd ca o problemă”, a declarat Daniel David.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

De ce se numește Black Friday «Vinerea Neagră»? Povestea surprinzătoare a zilei reducerilor

Black Friday este una dintre cele mai importante zile pentru comerțul din Statele Unite, marcând în mod tradițional începutul sezonului cumpărăturilor de sărbători. Magazinele...

Apple pregătește o nouă actualizare pentru iPhone. Șase aplicații primesc funcții noi în iOS 27.2

Apple pregătește lansarea iOS 27.2, o actualizare care va introduce funcții noi și îmbunătățiri în șase aplicații pentru iPhone. Printre noutăți se numără sugestiile...

Albume turistice de 2,6 milioane de lei, dispărute din depozitele statului. Irineu Darău sesizează DNA după 20 de ani

Potrivit lui Darău, compania le oferă în continuare spre vânzare pe internet, la un preț de 60 de lei bucata, deși au trecut două...
Ultima oră
Pe aceeași temă