Joia este ziua cu cea mai mare prezență, fiind indicată de 82% dintre companii
Prezența zilnică la birou pare să-și piardă din relevanță în modelul de lucru adoptat de companiile din România. Un sondaj realizat în septembrie 2026 arată că majoritatea angajatorilor văd biroul mai ales ca pe un spațiu pentru colaborare și interacțiune, în timp ce sarcinile care necesită concentrare sunt considerate mai potrivite pentru munca de acasă, arată News.ro.
Potrivit studiului „Future of Work”, realizat de Cluj Business Campus în rândul companiilor chiriașe, 78% dintre respondenți consideră colaborarea cu echipa principalul beneficiu al lucrului de la birou. Pe de altă parte, 89% dintre companii spun că activitățile individuale care presupun un nivel ridicat de concentrare pot fi desfășurate mai eficient de la distanță.
Modelul hibrid se conturează astfel drept varianta preferată de angajatori. 72% dintre companiile participante consideră că două sau trei zile pe săptămână la birou reprezintă un nivel optim pentru angajații care au posibilitatea de a lucra și remote. Mai mult, 89% estimează că în următorii doi ani prezența fizică fie va rămâne la nivelul actual, fie va crește ușor.
Joia, ziua în care birourile se umplu
Revenirea la birou nu se distribuie uniform pe parcursul săptămânii. Joia este ziua cu cea mai mare prezență, fiind indicată de 82% dintre companii. Urmează miercurea, cu 77%, și marțea, cu 65%. În schimb, începutul și finalul săptămânii sunt mai puțin aglomerate. Doar 24% dintre companii indică lunea drept o zi cu prezență frecventă, în timp ce vinerea nu este menționată de niciun respondent.
Biroul pare să-și consolideze astfel un rol diferit față de perioada de dinaintea extinderii muncii remote. 61% dintre companii spun că prezența fizică este importantă pentru integrarea noilor angajați, iar 44% o asociază cu trainingul, mentoratul și transferul de cunoștințe.
În același timp, 94% dintre angajatori consideră că este important ca membrii aceleiași echipe să fie prezenți la birou în aceleași zile, pentru o colaborare mai eficientă.
Cafeneaua și restaurantul devin parte din experiența de lucru
Pentru angajatori, însă, biroul nu mai înseamnă doar spațiul în care angajatul își desfășoară activitatea. Toate companiile participante la sondaj consideră important sau foarte important ca serviciile necesare pe parcursul zilei să fie disponibile în clădire, în campus sau la câteva minute de mers pe jos.
Restaurantul și cafeneaua sunt indicate de 61% dintre respondenți ca facilități care pot contribui la o zi de lucru eficientă. Urmează spațiile exterioare și zonele de relaxare, menționate de 56% dintre companii, spațiile pentru întâlniri și colaborare – 39% – și zonele destinate concentrării și muncii individuale – 33%. Pentru 78% dintre companii, accesul la astfel de servicii contribuie la starea de bine și satisfacția angajaților, iar peste jumătate consideră că facilitățile fac revenirea la birou mai atractivă.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube