23.6 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăPoliticăCrin Antonescu nu este interesat de propunerea lui Nicușor Dan de a...

Crin Antonescu nu este interesat de propunerea lui Nicușor Dan de a negocia

„Nu văd ce-om putea negocia, nu văd ce-i pot oferi domnului Nicușor Dan, nu văd ce-mi poate oferi domnul Nicușor Dan mie”, a declarat Crin Antonescu, miercuri seara, la Antena 3 CNN.

”Dacă dorește ca un singur candidat pro-occidental să adune cât mai multe dintre voturile alegătorilor pro-occidentali, nu are decât să se conformeze voinței exprimate de bucureșteni, să se ducă la Primăria Generală, să își exercite mandatul pe care l-a primit, cu puterile sporite prin referendumul pe care l-a cerut și l-a primit, și atunci cred că nu e nimic de negociat și mergem înainte cu toții”, a declarat Crin Antonescu, miercuri seara, la Antena 3 CNN, referindu-se la Nicușor Dan.

Crin Antonescu nu vede un tur 2 între Simion și Ponta

Antonescu este de părere că aceste discuții nu ar trebui purtate în presă dar nici nu crede într-un tur 2 între Simion și Ponta.

„Știm cu toții că cine vrea să discute ceva serios, nu deschide aceste discuții prin mass media. În al doilea rând, finala Simion – Ponta, cred că e doar în mintea domnului Nicușor Dan, sau mai degrabă, un scenariu construit de domnul Nicușor Dan, cu acest sondaj straniu, ca să nu zic altfel, pe care l-a lansat pe piață în ultimele zile”, a mai spus Antonescu.

Crin Antonescu neagă că ar fi avut vreo negociere cu președinții partidelor din coaliția care îl susține.

„Eu am intrat în această bătălie ca să mă bat, nu ca să negociez. În politică există și negocieri, dacă este vreo împrejurare, vreun motiv ca să negociem, cândva, ceva vom negocia, dar eu nu văd în această campanie electorală ce se poate negocia cu domnul Nicușor Dan sau cu altcineva. Domnul prim-ministru a făcut niște oferte insistente, refuzate la fel de insistent de doamna Lasconi, dar eu n-am avut nimic de-a face cu acest lucru”, a spus Antonescu.

Urmărește România Liberă pe X,  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ion Ceban respinge afirmațiile lui Ciprian Ciucu privind desemnarea lui Adrian Veștea și spune că nu are nicio implicare în criza politică din România

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a respins duminică afirmațiile făcute de primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, potrivit cărora ar fi aflat despre desemnarea lui Adrian Veștea...

Atac ucrainean asupra unor centre logistice din Rusia. Cel puțin opt morți și zeci de răniți

Cel puțin opt angajați și-au pierdut viața, iar peste 60 au fost răniți în urma unui atac cu drone asupra a două centre logistice...

Războaiele schimbă agenda industriei aeronautice

Salonul Aeronautic de la Farnborough pune în prim-plan industria de apărare, pe fondul conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu și al exploziei cererii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă