-9.5 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
AcasăSănătateControl fulger la Spitalul Județean Reșița: șeful CJAS Caraș-Severin vorbește despre „dezastru...

Control fulger la Spitalul Județean Reșița: șeful CJAS Caraș-Severin vorbește despre „dezastru și nepăsare”

Verificările au vizat modul de desfășurare a gărzilor, timpul de reacție al medicilor în situații de urgență, dar și prezența pacienților internați

Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, Ionuț Popovici, a anunțat că a descoperit grave nereguli, în urma unui control inopinat, efectuat în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Acesta a catalogat situația din unitatea medicală, drept „dezastru” și a acuzat conducerea spitalului de lipsă de implicare și de management defectuos.

Potrivit declarațiilor sale, verificările au vizat modul de desfășurare a gărzilor, timpul de reacție al medicilor în situații de urgență, dar și prezența pacienților internați. Popovici susține că, în ultimii ani, CJAS Caraș-Severin a atras atenția conducerii spitalului asupra problemelor identificate, propunând și soluții, dar acestea au fost ignorate.

„Am constatat nepăsare, amatorism managerial și o inerție periculoasă. Concluzia: dezastru”, a transmis oficialul, într-o postare pe o rețea socială. El a precizat că o parte dintre constatările echipei de control au fost înaintate organelor abilitate, ceea ce înseamnă că o anchetă mai amplă ar putea fi deschisă.

Popovici a mai subliniat că nu acceptă controale de formă și că, din punct de vedere legal, pacienții pot fi externați, nu „învoiți”, cum se practică uneori în spital.

Reamintim că, pe 15 septembrie, un bărbat de 66 de ani a murit, după ce o treaptă a spitalului s-a rupt sub greutatea sa, incident care a dus deja la declanșarea unei anchete penale.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Ambasadorii UE se reunesc la Bruxelles de urgență. Răspuns comun la amenințările tarifare ale SUA

Tensiunile dintre Washington și capitalele europene cresc, după ce Donald Trump a amenințat cu taxe vamale statele care susțin Groenlanda, forțând UE să caute...

Ambasadorii UE se reunesc la Bruxelles de urgență. Răspuns comun la amenințările tarifare ale SUA

Tensiunile dintre Washington și capitalele europene cresc, după ce Donald Trump a amenințat cu taxe vamale statele care susțin Groenlanda, forțând UE să caute...
Ultima oră
Pe aceeași temă