25.1 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăPoliticăCiucă, despre înființarea Agenției Române pentru Investiții Străine. VIDEO

Ciucă, despre înființarea Agenției Române pentru Investiții Străine. VIDEO

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că pe agenda Guvernului se află o decizie privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine şi Promovarea Exporturilor, care este aşteptată de mult timp de mediul de afaceri.

„Avem pe agendă o decizie cât se poate de importantă, o decizie pe care o aşteaptă de mult timp mediul de afaceri. La întâlnirea pe care am avut-o cu oamenii de afaceri din Belgia şi din România prezenţi în Belgia s-a discutat acest subiect al deschiderii pe care Guvernul o manifestă faţă de mediul de afaceri şi investitori şi aşteptările pe care aceştia le au de la noi în sensul în care să continuăm să fundamentăm tot ceea ce înseamnă măsurile economice şi fiscale pentru a facilita investiţiile în România, precum şi organizarea structurală, să putem să avem un proiect care să poată să asigure coordonarea şi comunicarea cu mediul de afaceri. Acest proiect se va numi începând de astăzi Agenţia Română pentru Investiţii Străine şi Promovarea Exporturilor. Este o structură pe care va trebui să o încadrăm cu resursa umană competentă. Este o structură căreia trebuie să-i asigurăm cadrul procedural de funcţionare astfel încât să fie cât se poate de deschisă, cât se poate de eficientă în ceea ce înseamnă, aşa cum rezultă şi din denumire, promovarea exporturilor româneşti şi facilitarea investiţiilor străine în ţara noastră”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern se află un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Trump pregătește o transformare de aproape 1 miliard de dolari a Casei Albe. Cea mai mare parte a banilor ar putea veni de la...

Administrația Donald Trump intenționează să cheltuiască cel puțin 927 de milioane de dolari pentru proiecte de construcție și renovare legate de Casa Albă, potrivit...

Polonia critică Starlink-ul lui Musk pentru excluderea roamingului în Europa

Guvernul polonez a denunțat miercuri excluderea țării din noile reguli europene de roaming pentru accesul la internet prin serviciul Starlink al lui Elon Musk,...

Românii, printre imigranții cel mai puțin doriți în Marea Britanie

Un sondaj YouGov arată că atitudinea britanicilor față de imigrație rămâne predominant negativă, la aproape un deceniu de la referendumul pentru Brexit. România se...
Ultima oră
Pe aceeași temă