21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalChina denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua “măsurile necesare” după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale ale Rusiei prin pedepsirea companiilor chineze care ajută Moscova să facă rost de arme pentru războiul său împotriva Ucrainei, informează joi AFP, conform agerpres.ro.

“China cere SUA să înceteze să denigreze şi să reprime China, şi să înceteze punerea în aplicare a unor sancţiuni ilegale şi unilaterale”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez.

“China va lua toate măsurile necesare pentru a apăra în mod hotărât drepturile legale şi interesele companiilor chineze”, a adăugat el.

În cadrul unei ample serii de măsuri anunţate miercuri de Departamentul Trezoreriei al SUA, Washingtonul a vizat aproape 300 de entităţi în Rusia, în China şi în alte ţări, acuzate că susţin invazia ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a declarat că departamentul său “a avertizat în mod constant cu consecinţe importante companiile ce susţin material războiul dus de Rusia”.

Asupra crizei ucrainene, China îndeamnă la dialog, se opune oricărei recurgeri la arma nucleară şi îndeamnă la respectarea integrităţii teritoriale a “tuturor ţărilor”, inclusiv a Ucrainei.

Însă, Beijingul nu a condamnat public Moscova pentru invazia asupra Ucrainei şi îndeamnă regulat să fie luate în considerare preocupările Rusiei legate de NATO.

Beijingul a insistat din nou joi că ea nu este “nici la originea, nici parte” a crizei din Ucraina şi a declarat că ea are dreptul să dezvolte relaţii comerciale “normale” cu toate ţările, inclusiv cu Rusia.

SUA acuză cinci firme din China că susțin armata Rusiei

Administrația președintelui american Joe Biden a adăugat cinci companii din China pe o listă neagră, pentru că ar fi sprijinit baza militară și industrială de apărare a Rusiei.

Departamentul Comerțului, care supervizează lista neagră, a declarat că societățile vizate au furnizat articole către “entități rusești care prezintă motive de îngrijorare” înainte de invazia din 24 februarie, adăugând că acestea “continuă să încheie contracte pentru a aproviziona entități rusești aflate pe lista celor sancționate”, scrie Reuters.

De asemenea, agenția a adăugat pe lista neagră alte 31 de entități din țări precum Rusia, Emiratele Arabe Unite, Lituania, Pakistan, Singapore, Marea Britanie, Uzbekistan și Vietnam, potrivit datelor din Registrul Federal. Dintre cele 36 de companii adăugate, 25 aveau operațiuni cu sediul în China.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

CS Dinamo a făcut eventul! „Dulăii” au câștigat Cupa României după o finală cu CSM Constanța

Formația de handbal masculin CS Dinamo Bucureşti a cucerit Cupa României, după s-a impus cu 23-19 în finala disputată contra celor de la CSM...
Ultima oră
Pe aceeași temă