24.6 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăEconomieBani & AfaceriCei care nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare pot cumpăra vechime până...

Cei care nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare pot cumpăra vechime până pe 31 decembrie 2024

Termenul pentru cumpărarea vechimii în muncă necesare pensionării pentru limita de vârstă va fi prelungit până la data de 31 decembrie 2024, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, scrie Agerpres.

Aceasta a precizat că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a lansat în transparenţă decizională un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind domeniul pensiilor publice.

„Proiectul prevede, printre altele, posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesare pensionării pentru limita de vârstă, termenul fiind prelungit până la data de 31 decembrie 2024. Persoanele interesate – care nu îndeplinesc condiţia unui stagiu minim de cotizare – pentru deschiderea unui drept de pensie pentru limită de vârstă pot cumpăra vechime pentru o perioadă de maximum 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială”, a scris Bucura pe Facebook.

Plata contribuţiei se efectuează într-o singură tranşă sau în tranşe lunare până la termenul de 31 decembrie 2024.

Potrivit sursei citate, pot cumpăra vechime în muncă cetăţenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii.

„Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare. Cota de contribuţie, potrivit Codului Fiscal, este de 25%. Persoanele interesate trebuie să se prezinte la Casa teritorială de Pensii personal sau prin mandatar, desemnat prin procură specială, cu cartea de identitate sau paşaport, după caz”, a mai scris ministrul Muncii pe reţeaua de socializare.

Până în prezent, la nivel naţional, au fost încheiate 28.516 contracte de asigurare socială cu plata retroactivă (cumpărarea de vechime) pentru care s-au plătit 336.885.881 de lei, a mai scris Bucura pe reţeaua de socializare.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Percheziții în Ialomița după suspiciuni de pescuit ilegal, mascat drept cercetare științifică

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 15 kilograme de pește din diverse specii, alte 19 kilograme de sturionPolițiștii au descins, marți, în 12...

Percheziții în Ialomița după suspiciuni de pescuit ilegal, mascat drept cercetare științifică

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 15 kilograme de pește din diverse specii, alte 19 kilograme de sturionPolițiștii au descins, marți, în 12...

Rezultatele la Bacalaureat 2026: aproape 75% dintre candidați au promovat înainte de contestații

Rezultatele sunt considerabil mai bune în cazul elevilor care au terminat liceul în acest an, unde rata de promovare a ajuns la 79,7%Ministerul Educației...
Ultima oră
Pe aceeași temă