12 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăEconomieEconomie internăBursa de Valori București creează o nouă piață pentru IMM-uri. ASF a...

Bursa de Valori București creează o nouă piață pentru IMM-uri. ASF a aprobat noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacționare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacționare (SMT) administrat de Bursa de Valori București (BVB).

Documentul introduce o nouă structură a pieței și pune bazele Pieței de Creștere pentru IMM-uri, destinată companiilor care se află în etapa de dezvoltare și extindere.

BVB precizează că noul Cod reprezintă una dintre cele mai importante actualizări ale SMT din ultimii ani. Acesta urmărește apropierea pieței românești de modelele europene dedicate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii.

Lansarea efectivă a Pieței de Creștere va avea loc după finalizarea etapelor tehnice și operaționale necesare.

„Noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacţionare reprezintă un pas strategic în dezvoltarea pieţei de capital din România. Prin crearea Pieţei de Creştere oferim IMM-urilor, coloana vertebrală a economiei româneşti, şi companiilor cu potenţial un parcurs clar către finanţare, vizibilitate şi maturizare, iar investitorilor un cadru bazat pe transparenţă, guvernanţă corporativă şi standarde ridicate de calitate. Alinierea Bursei de Valori Bucureşti la comunitatea europeană a Pieţelor de Creştere reconfirmă angajamentul nostru de a construi o piaţă de capital modernă, competitivă şi conectată la cele mai bune practici internaţionale”, a declarat Remus Vulpescu, director general al BVB.

Trei segmente în noua structură a SMT

Noul Cod împarte Sistemul Multilateral de Tranzacționare în trei piețe:

  • Piața de Creștere pentru IMM – destinată companiilor aflate în dezvoltare și expansiune;
  • Piața de Bază (AeRO Market) – pentru emitenții care nu se încadrează în Piața de Creștere;
  • SMT Internațional – pentru instrumentele financiare tranzacționate pe piețe reglementate sau sisteme multilaterale echivalente din alte jurisdicții.

Criterii noi pentru companiile care vor intra pe Piața de Creștere

Accesul pe noul segment va avea la bază un sistem de scoring. Acesta va lua în calcul atât respectarea condițiilor obligatorii, cât și criterii precum guvernanța corporativă, transparența financiară și nivelul de maturitate organizațională.

Noul model pune accent pe calitatea emitenților și pe încrederea investitorilor. Printre principalele elemente se numără monitorizarea continuă a companiilor, cerințe mai clare de transparență și un rol extins pentru Consultantul Autorizat.

Companiile vor putea atrage capital prin emisiuni de acțiuni sau obligațiuni, prin oferte publice ori plasamente private. Piața de Creștere ar urma să ofere și un traseu către accesul ulterior la Piața Reglementată.

Un viitor indice dedicat IMM-urilor

BVB pregătește și un indice de referință pentru Piața de Creștere. Componența inițială ar urma să includă emitenți reprezentativi de pe AeRO Market care vor solicita reîncadrarea și vor îndeplini criteriile prevăzute de noul Cod.

Ulterior, indicele ar putea sta la baza unor produse de investiții, inclusiv ETF-uri.

Data exactă pentru intrarea în vigoare a noului Cod și lansarea operațională a Pieței de Creștere va fi anunțată ulterior.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă