26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internaționalBulgaria accelerează tranziția la euro: aproape jumătate din leva, retrași deja din...

Bulgaria accelerează tranziția la euro: aproape jumătate din leva, retrași deja din circulație

Peste 3 miliarde de euro au intrat pe piața bulgară, de la 1 ianuarie și până în prezent, iar procesul de înlocuire a monedei naționale s-a intensificat puternic.

Aproape jumătate din leva bulgărești au fost deja scoși din circulație, potrivit celor mai recente date publicate de Banca Națională a Bulgariei (BNB).

La 9 ianuarie, 48% din moneda națională fusese retrasă, în condițiile în care volumul total al levei aflate anterior în circulație era de 16,1 miliarde de leva, echivalentul a aproximativ 8,2 miliarde de euro.

Ritm accelerat la început de an

Datele BNB arată o accelerare semnificativă a procesului în primele zile ale lunii ianuarie. La finalul lunii decembrie, ponderea levei retrase era de circa 36%, un avans rapid al tranziției către moneda unică europeană, relatează publicația dnevnik.bg.

În paralel cu retragerea levei, banca centrală a pus în circulație bancnote și monede euro în valoare totală de peste 3,1 miliarde de euro. Sunt primele date oficiale ale BNB privind volumul monedei euro aflate în circulația monetară a Bulgariei după data de 1 ianuarie.

Logistica unei schimbări istorice

Operațiunea de retragere a monedei naționale presupune un efort logistic considerabil.

Potrivit estimărilor BNB, bancnotele care urmează să fie scoase din uz cântăresc aproximativ 640 de tone, echivalentul a circa 32 de camioane.

La acestea se adaugă monedele de mici valori (stotinki), care însumează aproximativ 7.700 de tone, adică încă 385 de camioane.

De la 1 ianuarie 2026, Bulgaria a devenit oficial membră a zonei euro.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Datoria publică a României, echivalentul a peste un an de salariu mediu pentru fiecare locuitor

Datoria administrației publice a României a ajuns la 1.305 miliarde de lei la finalul lunii martie 2026, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.Nivelul reprezintă 63,5% din...

Rezultatele autopsiei au lămurit tragedia! Care a fost cauza morții lui Gabi Mureșan

Au fost făcute publice concluziile autopsiei fostului internațional român Gabriel Mureșan, decedat la vârsta de 44 de ani după un incident petrecut într-un lac...

Zi decisivă în cazul tragediei de la podul Morandi. Instanța pronunță verdictul, după aproape opt ani de la dezastru

Procurorii au cerut pedepse cu închisoarea cuprinse între doi ani și patru luni și 18 ani și șase luni pentru cele mai grave fapteJustiția...
Ultima oră
Pe aceeași temă