13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson l-a numit pe Macron „lingăul lui Putin”, la începutul invaziei...

Boris Johnson l-a numit pe Macron „lingăul lui Putin”, la începutul invaziei rusești din Ucraina

Fostul premier britanic Boris Johnson a avut ieşiri nervoase la adresa preşedintelui francez Emmanuel Macron în perioada de început a invaziei ruse în Ucraina, afirmând atunci în cercul său politic apropiat despre liderul de la Elysee că este un „lingău” al preşedintelui rus Vladimir Putin.

La începutul lunii martie 2022, când zeci de mii de ucraineni părăseau în grabă ţara lor atacată de armata rusă pe 24 februarie, presa britanică şi mai multe ţări europene criticau faptul că Marea Britanie primea doar un număr redus de refugiaţi. „Macron a plusat criticându-l foarte direct pe Boris şi declaraţiile sale au apărut pe prima pagină în The Guardian”, îşi aminteşte fostul director de comunicare al lui Boris Johnson, Guto Harri, vorbind într-un nou episod al podcastului său denumit ‘Unprecedented’.

În timpul unei reuniuni cu consilierii săi, Boris Johnson „s-a lansat într-un atac virulent împotriva lui Emmanuel Macron, catalogându-l cu un cuvânt care începe cu ‘ C ‘, spunând că este un dement, un lingău al lui Putin”, povesteşte colaboratorul fostului premier conservator britanic.

„Trebuie să acţionăm fără mănuşi”, „trebuie să ne dezlănţuim împotriva acestor broscari” (termen peiorativ folosit de englezi când vorbesc despre francezi), ar mai fi spus Johnson, potrivit aceluiaşi consilier.

Susţinători înverşunaţi ai Ucrainei încă din primele momente ale invaziei ruse, politicienii britanici se arătaseră deja foarte sceptici faţă de tentativele lui Emmanuel Macron de a-l convinge pe Vladimir Putin să nu atace Ucraina.

Vizita preşedintelui francez la Moscova cu câteva săptămâni înaintea declanşării războiului „i-a provocat greaţă” fostului premier britanic, mai spune Guto Harri.

Cu toate acestea, adaugă el, mai târziu cei doi lideri s-au reconciliat, după ce preşedintele francez s-a dovedit la rândul său un susţinător ferm al Ucrainei, pe care Franţa, asemeni Marii Britanii, a aprovizionat-o substanţial cu armament pentru a putea lupta împotriva Rusiei.

„Ei au băut un whisky împreună la summitul G7”, s-au măgulit vorbindu-şi cu „prietene”, iar Boris Johnson l-a invitat pe Emmanuel Macron la Londra „pentru a arăta lumii întregi că este vie (starea noastră de) ‘ Bromance ‘” (neologism care combină cuvintele ‘brother’ şi ‘romance’), a mai rememorat colaboratorul fostului premier britanic.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...
Ultima oră
Pe aceeași temă