24.9 C
București
vineri, 3 iulie 2026
AcasăEconomieAurul, argintul și Bitcoin au intrat pe roșu, după schimbarea așteptărilor privind...

Aurul, argintul și Bitcoin au intrat pe roșu, după schimbarea așteptărilor privind dobânzile din SUA

Schimbarea sentimentului din piețe a fost alimentată de indicatorii economici publicați recent în Statele Unite

Piețele financiare au traversat, miercuri, o sesiune dificilă, după ce investitorii și-au revizuit perspectivele privind politica monetară a băncii centrale americane. Aurul, argintul și Bitcoin au înregistrat scăderi importante, pe fondul temerilor că dobânzile ridicate, ar putea fi menținute mai mult timp decât se anticipa, scrie CNBC.

Metalul galben a pierdut peste 2% din valoare, coborând spre pragul de 4.160 de dolari pe uncie, în timp ce argintul a înregistrat un recul de aproximativ 2%, până în zona a 64 de dolari pe uncie. Nici piața criptomonedelor nu a fost ocolită de valul de vânzări, Bitcoin depreciindu-se cu peste un procent și apropiindu-se de nivelul de 61.000 de dolari.

Schimbarea sentimentului din piețe a fost alimentată de indicatorii economici publicați recent în Statele Unite, care sugerează că presiunile inflaționiste continuă să reprezinte o provocare pentru banca centrală americană. În aceste condiții, investitorii iau în calcul posibilitatea ca reducerea costului creditării să fie amânată, iar o nouă majorare a dobânzii să nu fie complet exclusă. Creșterea randamentelor titlurilor de stat americane și aprecierea dolarului au pus presiune suplimentară asupra metalelor prețioase, care devin mai puțin atractive într-un mediu caracterizat de dobânzi ridicate. În același timp, tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu au împins în sus prețul petrolului, sporind îngrijorările privind evoluția inflației.

Corecțiile s-au extins și asupra companiilor din sectorul minier, precum și asupra fondurilor de investiții care urmăresc evoluția aurului și argintului. Analiștii consideră că piețele trec printr-o etapă de reducere a expunerii pe active considerate mai riscante, investitorii preferând să adopte o atitudine mai prudentă.

Cu toate acestea, există voci care cred că perspectivele aurului rămân favorabile pe termen lung, datorită cererii venite din partea băncilor centrale și interesului pentru diversificarea rezervelor. Alți specialiști avertizează însă că, dacă dobânzile și randamentele obligațiunilor vor continua să urce, metalul prețios ar putea traversa noi episoade de depreciere în lunile următoare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Pancu schimbă ierarhia la Rapid! Noul căpitan surprinde vestiarul

Daniel Pancu a decis cine va purta banderola de căpitan la Rapid în noul sezon.Rapid va începe noul sezon cu un nou lider în...

Acțiunile americane cresc după ce datele slabe privind piața muncii reduc așteptările pentru o majorare a dobânzilor de către Rezerva Federală

Acțiunile de pe Wall Street au deschis în creștere joi, după publicarea unor date privind piața muncii din SUA care s-au situat sub așteptările...

Kate Middleton pune frână împăcării cu Meghan Markle. Decizia care complică planurile Regelui Charles

Posibila revenire în Marea Britanie a prințului Harry și a soției sale, Meghan Markle, este privită cu speranță de unele cercuri din familia regală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă