31.1 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăSocialEvenimentAtenționare MAE pentru românii care călătoresc în Slovenia: controale la frontiere până...

Atenționare MAE pentru românii care călătoresc în Slovenia: controale la frontiere până în iunie 2026

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Slovenia, după ce autoritățile de la Ljubljana au decis prelungirea controalelor la frontierele terestre cu Ungaria și Croația. Măsura va rămâne în vigoare pentru încă șase luni, până la data de 21 iunie 2026.

Potrivit MAE, controalele se aplică atât traficului rutier, cât și celui feroviar. La granița cu Croația sunt vizate 24 de puncte de trecere rutieră, printre care Secovlje, Dragonja, Metlika, Obrezje sau Gruskovje, dar și șapte puncte feroviare, inclusiv Ilirska Bistrica, Dobova și Rogatec. La frontiera cu Ungaria, verificările sunt efectuate în șapte puncte rutiere, precum Dolga vas, Pince sau Hodoš, precum și la punctul feroviar Hodoš.

În plus, autoritățile slovene mențin controale și la intrarea în Austria și Italia pentru persoanele care sosesc din Slovenia, ceea ce poate genera timpi suplimentari de așteptare pentru șoferi și pasageri.

CITEȘTE ȘI – Percheziții în București și Vâlcea într-un dosar transfrontalier de spălare de bani

MAE le recomandă cetățenilor români să aibă permanent asupra lor un document de identitate valabil – pașaport sau carte de identitate – pe durata călătoriei către și dinspre Slovenia și să își planifice din timp deplasările, ținând cont de eventualele întârzieri la frontieră.

Românii care au nevoie de asistență consulară pot contacta Ambasada României la Ljubljana la numărul +386 15 058 294, apelurile fiind preluate non-stop prin Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate. Pentru situații de urgență este disponibil și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +386 40 980 068.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Nicușor Dan, la masa liderilor baltici și polonezi: securitatea Flancului Estic, în centrul discuțiilor regionale

Liderii vor discuta despre necesitatea unor politici europene care să susțină competitivitatea economică, dezvoltarea și siguranța statelor membrePreședintele României, Nicușor Dan, va participa sâmbătă...

FMI: dolarul rămâne pivotul economiei globale, în ciuda reconfigurărilor comerciale și a presiunilor geopolitice

Băncile centrale nu au intensificat achizițiile de aur într-o manieră care să indice o reconfigurare majoră a rezervelor internaționaleEconomia globală continuă să graviteze în...

Nicușor Dan, la masa liderilor baltici și polonezi: securitatea Flancului Estic, în centrul discuțiilor regionale

Liderii vor discuta despre necesitatea unor politici europene care să susțină competitivitatea economică, dezvoltarea și siguranța statelor membrePreședintele României, Nicușor Dan, va participa sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă