Cea mai fierbinte vară din Franța din 1900 până în prezent, marcată de o succesiune de valuri de căldură record, a provocat aproape 8.000 de decese în exces, potrivit statisticilor autorităților sanitare publicate miercuri, scrie AFP.
Cea mai recentă estimare, de 7.919 decese în exces în perioada de la sfârșitul lunii mai până pe 20 august, nu este definitivă și ar putea crește pe măsură ce vor fi centralizate datele din ultimele săptămâni ale verii, a anunțat autoritatea franceză de sănătate publică.
În perioada 27 iulie – 20 august au fost înregistrate 817 decese în exces, la care se adaugă 5.764 între 17 iunie și 2 iulie, 1.243 între 3 și 20 iulie și 95 în timpul unui prim episod de caniculă, în perioada 24-28 mai.
Este prea devreme pentru a atribui în mod direct toate aceste decese valurilor de căldură, însă bilanțul oferă deja o imagine puternică a costului episoadelor de caniculă din această vară, într-o țară în care infrastructura și stilul de viață sunt adesea insuficient adaptate pentru a face față temperaturilor extreme.
Vara anului 2026 a fost complet fără precedent, cu episoade de caniculă aproape continue, a declarat pentru AFP Guillaume Boulanger, șeful departamentului pentru mediul de viață și de muncă din cadrul autorității franceze de sănătate publică.
Mulți francezi își amintesc încă de canicula din 2003, care a lovit în plin perioada vacanțelor de vară, când spitalele aveau personal insuficient, iar persoanele vârstnice rămâneau singure. Atunci au fost înregistrate aproximativ 15.000 de decese.
Potrivit autorității meteorologice din Franța, vara anului 2026 a fost cea mai călduroasă din 1900 până în prezent, depășind recordurile din 2003 și din timpul unui alt episod sever de caniculă, în 2022.
VEZI ȘI – Austria și Slovacia înregistrează noi recorduri de temperatură
Schimbările climatice, provocate în principal de arderea cărbunelui, petrolului și gazelor asociată activităților umane, cresc probabilitatea apariției unor astfel de episoade de caniculă extrem de intense, prelungite și extinse pe suprafețe geografice mari.
În acest an, persoanele vârstnice din Franța au fost afectate în mod deosebit, fiind înregistrat un număr mare de decese în exces în perioada 14-16 august, imediat după cele mai fierbinți zile.
Totuși, cel mai mortal val de căldură a fost primul episod major, desfășurat între 17 iunie și 2 iulie. Acesta a avut loc înainte de începerea vacanțelor de vară, când activitățile din educație, mediul de afaceri și piața muncii se desfășurau încă la capacitate normală în Franța, potrivit autorității.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube