15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăEconomieANAF a luat la ochi medicii stomatologi

ANAF a luat la ochi medicii stomatologi

ANAF a luat la verificat medicii stomatologi, deoarece majoritate nu declară toate veniturile, susține instituția.

Potrivit veniturilor declarate la FISC, reiese că un medic stomatolog ar încasa lunar, puțin peste 3.000 de lei.

Sumele declarate sunt foarte mici, asta dacă le comparăm cu tarifele cabinetelor de stomatologie. Astfel, instiuția susține că aproximativ 80% dintre dentiști nu declară, de fapt, tot ce încasează, notează știrileprotv.ro.

În multe cabinete stomatologice, o singură coroană ceramică poate să coste în jur de patru mii de lei, iar o plombă, câteva sute. În comparație cu prețul lucrărilor, veniturile dentiștilor par cel puțin modeste.

Conform instituției de stat, venitul net pe care l-au declarat stomatologii în 2021 a fost sub 400 milioane de lei. În urma unui simplu calcul, reiese că fiecare dentist, dintre cei zece mii înregistrați în toată țara, câștigă, în medie, în jur de 3.000 de lei pe lună.

„Din estimările noastre, se consideră că undeva la 80% nu declară integral veniturile pe care le realizează. Știți și dumneavoastră că de puține ori ați primit și bon”, afirmă Lucian Heiuș, președintele ANAF.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Un jucător de la FCSB, prezent la înmormântarea lui Gigi Mulțescu. Campioana României, omagiu pentru fostul antrenor

La înmormântarea fostului mare antrenor și fotbalist Gigi Mulțescu au participat sute de oameni, inclusiv jucători și oficiali din fotbalul românesc, aducându-i un ultim...

Marian Rada revine în fotbal! La ce echipă va merge fostul antrenor al Rapidului

AFC Câmpulung Muscel a făcut recent un pas important în întărirea echipei sale, anunțând numirea lui Marian Rada și Marius Bratu în funcții cheie....

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...
Ultima oră
Pe aceeași temă