20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăEconomieRăsturnare de situație. ANAF nu face publice rezultatele în cazul anchetei OMV....

Răsturnare de situație. ANAF nu face publice rezultatele în cazul anchetei OMV. De ce

ANAF a anunțat o anchetă de proporții în cazul companiei austriece OMV-Petrom, iar acum cu rezultatele pe masă, șeful instituției spune că le ține la seif până când primește un răspuns de la Comisia Europeană.

Deși s-a bătut cu pumnul în piept că va publica rezultatele în cazul neregulilor OMV -Petrom, acum șeful ANAF Lucian Heiuș a făcut un pas în spate.

În urmă cu 10 zile, Lucian Heiuș a susținut că pentru ANAF toate companiile sunt egale şi că Fiscul va face verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi are, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze în Ordonanţa 186/2022, iar dacă vor încerca să facă „acele arhicunoscute inginerii financiare, nu vor putea scăpa”.

„Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm, începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă. Nişte controale finale nu pot fi făcute în următoarele zile pentru că situaţiile financiare, în România se finalizează şi se depun la 30 mai dar cu o probabilitate de 99,9%, în maximum două săptămâni o să pot să spun dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu această contribuţie de solidaritate. În maximum două săptămâni”, a spus Heiuş.

ANAF va fi „modul în care şi-au calculat şi au considerat că cifra de afaceri din 2022 nu se încadrează în această Ordonanţă”.

”OMV Petrom este o companie românească, singura legătură cu OMV din Austria este că deţine 51,15% din OMV Oetrem, iar dividentele vor fi virate respectând acest procent, în rest, nu are nicio legătură activitatea pe care o are în România şi faptul că trebuie să plătească taxe aici, activitatea din Austria şi taxa să o plătească în Austria, pentru că acolo ar putea să fie alte condiţii”, a mai explicat şeful ANAF.

România cere clarificări Comisiei Europene privind modul în care trebuie aplicată taxa de solidaritate în energie după ce OMV Petrom a spus NU

Ministerul Finanțelor a cerut Comisiei Europene clarificări în privința regulamentului european transpus în legislația națională, prin ordonanța adoptată la final de decembrie, pentru introducerea contribuției de solidaritate, o suprataxă asupra companiilor din sectoarele petrol, gaze și cărbune.

Clarificările vizează modul în care este calculată această taxă, inclusiv din perspectiva cifrei de afaceri, și ar putea fi decisive în stabilirea poziției autorităților fiscale în cazul OMV Petrom, companie care a transmis că nu este obligată să achite această taxă.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...

Guvernul are nou proces la Curtea de arbitraj de la Washington. Bulgarii de la Euroins cer despăgubiri de 500 milioane de euro

După modelul canadienilor de la Roșia Montană, Eurohold Bulgaria AD (Eurohold) și Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului...

Poeta Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024

Poeta Ana Blandiana a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE, potrivit agerpres.ro. Juriul subliniază că, "prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă