-5.1 C
București
luni, 10 februarie 2025
AcasăȘtirile zileiAmericanii au găsit soluția! Aplicația care va înlocui TikTok, dacă cea din...

Americanii au găsit soluția! Aplicația care va înlocui TikTok, dacă cea din urmă va fi interzisă

În contextul iminentei interdicții a aplicației TikTok în Statele Unite, o altă aplicație chinezească, Xiaohongshu (cunoscut în engleză sub denumirea de RedNote), a câștigat rapid popularitate în rândul americanilor, care caută alternative pentru platformele de socializare.

Alternativa pentru TikTok

TikTok riscă să fie eliminat de pe piețele din SUA începând cu 19 ianuarie, în urma unor reglementări legate de securitatea națională, iar utilizatorii de iPhone, dar și cei de pe Android, caută deja aplicații de rezervă, scrie USAToday.

Dacă TikTok nu va fi vândut până la termenul limită, va deveni ilegal în SUA și va fi imposibil de descărcat din Apple App Store și Google Play Store, iar furnizorii de internet vor fi obligați să blocheze accesul utilizatorilor la aplicație.

În fața acestei perspective, aplicația RedNote a ajuns pe prima poziție în topul aplicațiilor de socializare pentru iPhone din Statele Unite. RedNote, cunoscută anterior sub numele de Xiaohongshu, a fost lansată în 2013 și a crescut rapid în valoare, atingând o evaluare de peste 17 miliarde de dolari.

CITEȘTE ȘI – YouTube testează o nouă funcție menită să simplifice procesul de creare a videoclipurilor de tip short

Platforma are un design asemănător cu Pinterest și este adesea comparată cu Instagram datorită caracterului său vizual. Totodată, RedNote pune un accent semnificativ pe conținutul de scurtă durată, similar cu TikTok, ceea ce a contribuit la succesul său ca alternativă viabilă.

Pe de altă parte, TikTok și compania sa mamă, ByteDance, contestă legea semnată de președintele Joe Biden, care ar impune interdicția aplicației în Statele Unite. Aceștia cer Curții Supreme să suspende interdicția în timpul procesului legal.

Dacă legea va intra în vigoare pe 19 ianuarie, Apple și Google nu vor mai putea oferi TikTok pentru descărcare de către utilizatori noi, deși cei existenți vor putea continua să folosească aplicația. Totuși, se estimează că, fără actualizări și suport, aplicația va deveni inutilizabilă în timp.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Întârzierile din PNRR,  risc major pentru finanțarea României

Până la sfârșitul lunii septembrie 2024, România a încasat doar 9,4 miliarde de euro din cele 28,5 miliarde alocate prin PNRR Planul Național de Redresare...

Peste 83.000 de companii au dispărut din Registrul Comerțului

Cele mai multe radieri de firme s-au înregistrat în București, Cluj, Timiș, Constanța și Iași Un număr de 83.012 firme au fost radiate în 2024...

Elon Musk spune că nu este interesat să cumpere TikTok

Trump a afirmat că a avut discuții cu mai multe persoane, cu privire la achiziția TikTok, aplicația care are aproximativ 170 de milioane de...
Ultima oră
Pe aceeași temă