17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAccident în Vâlcea. Opt persoane, transportate la spital

Accident în Vâlcea. Opt persoane, transportate la spital

Potrivit acestora, şapte dintre victime se aflau în microbuz, cealaltă persoană rănită fiind din TIR, toate fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru îngrijiri medicale.

“Toate victimele sunt conştiente şi sunt în drum spre spital. Nu sunt în stare gravă. În total, în urma accidentului au rezultat opt persoane cu traumatisme uşoare. Şapte dintre ele sunt din microbuz şi una din autotren”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au precizat că vinovat de producerea accidentului este şoferul microbuzului, care nu ar fi păstrat distanţa regulamentară între maşini în trafic, izbind autotrenul care circula în faţă.

În zonă s-a circulat alternativ, traficul rutier fiind reluat pe ambele sensuri după aproximativ o oră de la producerea accidentului.

Cele mai citite

Portul Constanța, victima perfectă a managementului defectuos al statului!

Portul Constanța se află în primele 20 de porturi europene ca volum de mărfuri manipulate, dar activitatea sa este ”afectată semnificativ de acțiunea/inacțiunea...

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...
Ultima oră
Pe aceeași temă