9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocial34 de persoane au fost rănite în accidentul de pe DN1, de...

34 de persoane au fost rănite în accidentul de pe DN1, de la Hula Bradului, dintre două autocare

Un număr de 34 de persoane – 33 de adolescenţi şi un adult -, rănite în accidentul de pe DN1, de la Hula Bradului, au fost transportate la Spitalul de Pediatrie şi la cel Judeţean din municipiul Sibiu.

În cele două autocare, ce s-au ciocnit, se aflau în total 93 de persoane, majoritatea elevi de la un seminar teologic din Braşov, care fuseseră în pelerinaj la Sibiu, potrivit ISU şi Poliţiei, potrivit agerpres.ro.

“Planul roşu a fost dezactivat la ora 22,32. Bilanţ final: 86 de minori şi 7 adulţi au fost implicaţi în accident. La spital au fost transportaţi 33 de minori şi un adult cu traumatisme minore şi diferite contuzii, toate persoanele fiind conştiente şi cooperante. Restul persoanelor au refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan.

La Spitalul Clinic de Pediatrie au ajuns o parte dintre minori, iar cei care au fost evaluaţi de medici nu sunt în stare gravă, potrivit directoarei spitalului, dr. Camelia Grigore.

În urma cercetării efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că în accidentul rutier au fost implicate 2 autocare şi un autoturism.

”În autocare se aflau 86 de elevi ai Seminarului Teologic Braşov, precum şi cadre didactice, care se întorceau acasă, după ce astăzi au vizitat Sibiul”, precizează IPJ Sibiu.

34 persoane au fost rănite în accidentul de pe DN1, fiind implicate un autoturism și două autocare după o frânare bruscă

Accidentul rutier s-a produs pe DN1, la km 291+100 m, în el fiind implicate un autoturism condus pe sensul Braşov – Sibiu şi 2 autocare conduse pe sensul Sibiu – Braşov.

”Din primele cercetări, se pare că şoferul primului autocar (bărbat, 52 de ani, din Braşov) a frânat brusc când a observat autoturismul condus din sens opus de către un arădean în vârstă de 55 de ani. Autocarul care circula în spatele său (condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Suceava) a intrat în coliziune faţă – spate cu acesta, iar din impact a fost acroşat uşor şi autoturismul”, arată sursa citată.

Traficul rutier s-a reluat, se circula pe ambele sensuri.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a condiţiilor în care s-a produs accidentul rutier.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă