Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Noi verificări ale DNA. Legăturile judecătoarei Elena Burlan cu interlopii

Cercetată în prezent sub control judiciar pentru o posibilă faptă de luare de mită de 50.000 de euro, care ar fi fost primiți de la niște interlopi din Chitila, judecătoarea Elena Burlan-Pușcaș de la Tribunalul București se pare că va mai avea de dat multe explicații procurorilor

Victor Dragu 0 comentarii

Actualizat: 04.06.2018 - 16:21

Informațiile deținute de „România liberă” arată că ancheta DNA este la început, procurorii anticorupție având în plan să verifice și alte legături cu interlopii ale judecătoarei Burlan în dosare mai vechi, care au fost inițial închise.

Astfel, mai concret, pe rolul Curții de Apel București se află un dosar ce are ca obiect ”redeschiderea urmăririi penale”, iar părțile menționate în dosar sunt următoarele: Dulă Pian, Domnu Sermin, Dincă Vasile Mitică, Zlătaru Valentin Marian, Dumitru Marian, Ioniţă Iulian, Bera (Soreaţă) Silvia, Burlan-Puşcaş Elena, Tache Silviu Mădălin.

Dacă din lista menționată numele judecătoarei Elena Pușcaș-Burlan iese repede în evidență, ceilalți, în frunte cu Pian și cu Domnu Sermin, sunt o gașcă de interlopi implicați în agresiuni stradale în mai multe sectoare din București.

Următorul termen al procesului de la Curtea de Apel București a fost fixat pentru 26 iunie, dată la care magistrații ar putea decide dacă redeschid cercetările față de conexiunile dintre judecătoare și interlopi.

Până ca DNA să redescopere legăturile judecătoarei Burlan cu interlopii violenți, magistratul anchetat pentru corupție revenise oarecum în atenția publică după ce în dosarul penal BlackCube, instrumentat de DIICOT, judecătoarei amintite îi fusese repartizată spre soluționare aproape orice contestație depusă de inculpatul principal din dosar, col. SRI (r) Daniel Dragomir. Practic, orice cerere făcută de Dragomir în dosar îi era repartizată spre soluționare, sfidând orice normă de incompatibilitate și repartizare aleatorie a cauzelor, doar judecătoarei Elena Burlan-Pușcaș. 

Prima acuzație de corupție, legată tot de interlopii violenți

În primă fază, la data de 16 mai 2018, având în vedere calitatea de magistrat a inculpatei Burlan-Pușcaș Elena, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil cererea DNA de a face propunere de arestare preventivă pe numele judecătoarei.
Dacă Curtea de Apel București decisese ca Burlan să stea în arest la domiciliu, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că judecătoarea Burlan poate fi cercetată doar sub control judiciar.

În referatul procurorilor se arată că, în dosarul înregistrat la DNA în anul 2016, au fost identificate date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „În contextul judecării unui dosar penal ce privea săvârșirea unor infracțiuni cu violență, inculpata Burlan-Pușcaș Elena, în calitatea menționată mai sus, a primit, în perioada 2009-2010, de la patru dintre inculpații vizați de cercetarea judecătorească (din care doi cercetați pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro”.

Banii respectivi au fost primiți de magistrat, spun procurorii DNA, pentru a dispune față de cei doi inculpați cercetați pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a și întâmplat în perioada 01 octombrie 2009-26 ianuarie 2010. De fiecare dată, aceste soluții au fost desființate de instanța superioară de control judiciar.

În același context, pentru aceeași sumă de bani, printr-o sentință din luna februarie 2010, judecătorul Burlan-Pușcaș a pronunțat pedepse cu suspendarea executării față de toți inculpații din dosarul respectiv.

În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentință a fost desființată în parte, Curtea de Apel București pronunțând pedepse cu executare față de autorii infracțiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani și 6 luni.

Comentarii

loading...