Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Schema investigată de procurorii DNA în acest dosar

EXCLUSIV Un nou dosar penal. Sorin Blejnar, în corzi

DNA a făcut, într-o discreție totală, percheziții pe 18 decembrie acasă la fostul președinte ANAF, Sorin Blejnar, fostul șef al Gărzii Financiare, Sorin Florea, și fostul șef al Vămilor, Viorel Comăniță. Toți au fost puși ulterior sub acuzare pentru corupție

Cristi Ciuperca 0 comentarii

Actualizat: 04.01.2018 - 08:50

Fostul președinte al ANAF, Sorin Blejnar, a fost pus sub acuzare pe 19 decembrie pentru luare de mită de către procurorii DNA într-un nou dosar în timp ce își așteaptă, pe 10 ianuarie, pronunțarea în dosarul în care DIICOT Brașov l-a trimis în judecată pentru protejarea rețelei de evaziune cu produse petroliere condusă de Attila Peter Racz. Blejnar a ajuns deja la al patrulea dosar penal, acesta din urmă fiind instrumentat de procurorul care cercetează și dispariția lui Codruț Marta.

 

Sfârșit de an cu pro­bleme pentru foștii șefi ai Fiscului din perioada Traian Băsescu. Este vorba de fostul președinte ANAF, Sorin Blejnar, fostul șef al Gărzii Financiare – Sorin Florea, și fostul șef al Vămilor, Viorel Comăniță.

Procurorii DNA au făcut percheziții pe 18 decembrie la toți cei trei acasă de unde anchetatorii au urmărit să ridice bani cash, obiecte de valoare sau documente care ar fi putut avea legătură cu rețeaua de evaziune cu produse petroliere condusă de băcăuanul Radu Nemeș, au declarat pentru „România liberă“ surse judiciare.

Interesant este că față de metoda clasică de lucru a celor de la DNA, acțiunea de la foștii șefi ai Fiscului s-a derulat într-o discreție totală, parchetul anticorupție evitând să dea un comunicat de presă pe acest subiect.

Imediat după percheziții Blejnar, Florea și Comăniță au fost aduși la sediul DNA unde au fost puși sub acuza­re pentru fapte de corupție, primind măsura controlului judiciar. Alături de aceștia a fost pusă sub acuzare și Andreea Blejnar, soția fostului președinte al ANAF.

Curtea de Apel București a respins pe 27 decembrie contestațiile depuse de Sorin Blejnar și Viorel Comăniță față de măsura controlului dispusă de procurorii DNA, în timp ce la Sorin Florea contestația a fost respinsă încă de pe 22 decembrie. Pe 5 ianuarie magistrații decid dacă mențin controlul impus Andreei Blejnar. 

Din decizia judecătorilor de respingere a plângerilor celor trei rezultă că dosarul în care aceștia au fost puși sub acuzare are numărul 106/P/2016.  Potrivit unor surse judiciare procurorii au preferat să lucreze în liniște întrucât au avut de pus cap la cap mai multe date. Mai exact declarațiile unor martori cu identitate protejată cu perioadele în care rețeaua lui Radu Nemeș scotea bani cash din firmele fantomă.

Radu Nemeș este și el suspect pentru dare de mită, au declarat surse judiciare pentru „România liberă“.

Pe 10 ianuarie Sorin Blejnar așteaptă la Tribunalul Brașov verdictul în dosarul în care DIICOT Brașov l-a trimis în judecată pentru protejarea unei alte rețele de evaziune cu produse petroliere condusă de ungurul Attila Peter Racz, și el în legături strânse cu dispărutul Codruț Marta.

 

Dosarul, instrumentat de procuroarea care cerceta dispariția lui Marta

 

Acest ultim dosar în care este implicat Sorin Blejnar este instrumentat de procurorul Carmen Damian, anchetator venit în DNA de la Parchetul General. La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Damian lucra do­sarul penal format după dispariția lui Codruț Marta, fostul șef de cabinet și prieten apropiat al lui Sorin Blejnar. Dosarul dispariției lui Marta s-a mutat la DNA imediat ce procurorul Damian a ajuns la DNA.

Pe lângă calitatea de prieten a lui Blejnar, Codruț Marta mai era și prieten foarte bun cu Radu Nemeș, băcăuanul suspectat acum că i-a oferit mită fostului președinte ANAF pentru a-i proteja contrabanda cu produse petroliere.

În același dosar al dispariției lui Marta apare și numele omului de afaceri Elan Schwarzenberg, bun prieten și cu Marta și cu Blejnar.

 

Blejnar și Comăniță, condamnați deja pentru protejarea lui Nemeș

 

Dacă acum DNA îi acuză pe Blejnar (foto), Florea și Comăniță că ar fi luat mită de la grupul infracțional condus de Radu Nemeș, în 2014 procurorii anticorupție îi trimiteau în judecată pe Sorin Blejnar și Viorel Comăniță pentru compli­citate la evaziune fiscală și sprijinirea grupului infracțional condus tot de Radu Nemeș.

Astfel, potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2011 – 2012, “inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina, Guliu George, Chirvăsitu Dumitru, Buliga Mihai, Jugănaru Andrei Florin, Preda Dumitru, Moldovan Ovidiu Ioan şi Ghişe Pavel Dumitru au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare“.

“Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Marta Codruţ Alexandru, Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel, Secăreanu Florin, care reprezentau palierul de protecţie, precum şi de Vrîn­ceanu (fostă Cozma) Mariana, Belba Nicolae, Ionescu Lucian, care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit“, spun procurorii DNA în rechizitoriul din acest dosar.

În ceea ce privește faptele, DNA spune că soții Radu și Diana Nemeș şi George Guliu, precum şi S.C. Excella Real Grup S.R.L. au ascuns sursa impozabilă cores­punzătoare activităţilor reale pe care le desfăşura societatea, au înregistrat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achi­ziţii de ţiţei şi au omis înregistrarea operaţiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205,44 lei (aproximativ 56 milioane euro).

Pe 9 iunie 2016 Curtea de Apel București i-a condamnat pe Sorin Blejnar la 5 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală, Radu Nemeş a fost condamnat la 9 ani de închisoare, iar soţia acestuia la 7 ani. Tot 5 ani de închisoare a primit și Viorel Comăniță, decizia nefiind definitivă, dosarul fiind în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.    

Comentarii

loading...