15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăZeci de tone de deșeuri de sticlă spartă, descoperite la vama Negru...

Zeci de tone de deșeuri de sticlă spartă, descoperite la vama Negru Vodă

În data de 09.04.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, pe sensul de intrare în ţară, controlul unui autocamion cu remorcă, inmatriculat în Bulgaria. Acesta era condus de un cetățean bulgar în vârstă de 59 ani și transporta deseuri de sticlă pentru o societate din România.

În urma efectuării verificărilor, s-a constatat ca în mijlocul de transport se afla cantitatea de 22.000 de kilograme de sticlă spartă (securizată), neconformă cu ceea ce era menționat în documente, fapt pentru care lucrătorii din cadrul Gărzii de Mediu Constanța nu au permis intrarea pe teritoriul României, fiind întors pe teritoriul Bulgariei.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de export sau import de deșeuri cu încălcarea dispoozițiilor legale în domeniu.

Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă