Prin legile de înfiinţare, plasarea banilor fondurilor de garantare a depozitelor la bănci şi a creditelor pentru IMM-uri este lăsată la latitudinea Consiliilor de Administraţie. Lor nu le garantează însă nimeni că îşi vor primi banii dacă i-au depus într-o bancă intrată în faliment. N-ar trebui ca plasamentele să le fie limitate la titluri de stat?
În urmă cu mai bine de trei săptămâni apărea ştirea că Fondul de Garantare a Creditelor penru IMM-uri ar fi avut un depozit de 100 milioane lei la Bank of Cyprus. Cum banca a fost preluată de Marfin, fiica cipriotei Laiki Bank, intrată în faliment, mulţi s-au temut că banii Fondului vor intra la masa credală din Cipru.
De fapt, fiind persoană juridică română, Marfin nu era pândită de un asemenea risc (cum ar fi păţit Bank of Cyprus, care avea regim de sucursală şi era reglementată de banca centrală din Cipru); în plus, preşedintele FNGCIMM, Aurel Şaramet, a ieşit în presă şi a negat informaţia (cu o întârziere motivată drept „silenzio stampa” în urma procesului din justiţie în care este implicat alături de bancheri din BRD). Cu sau fără depozite la băncile cipriote, următoarea întrebare rămâne actuală: cine despăgubeşte fondurile de garantare dacă fac plasamente proaste, într-o bancă falimentară de pildă?
„Nu există limitări privind instumentele alese în legea de înfiiinţare. Plasamentele le decid împreună cu Consiliul de Administraţie. Oricum, suntem foarte diversificaţi, avem depozite la 16 bănci şi în titluri de stat” ne-a spus Aurel Şaramet, care a ţinut să sublinieze la începutul discuţiei noastre că nimeni n-ar fi putut garanta pentru o persoană juridică, indiferent de banca unde avea depozitul, fie ea “cipriotă, grecească, austriacă”. Nu este în totalitate aşa, în lista depozitelor negarantate în sistemul bancar sunt incluse doar cele ale persoanelor juridice care nu sunt IMM-uri, dar în ceea ce priveşte plasamentele preşedintele FNGCIMM descrie o situaţia valabilă şi la fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar.
În legea sa de înfiinţare, după ce se enumeră plasamentele posibile (titluri de stat, titluri de valoare emise de BNR, depozite la termen şi alte instrumente ale instituţiilor de credit, titluri de stat emise de statele europene şi bonduri ale Trezoreriei SUA), se arată că “strategia privind expunerea Fondului, atât pentru fiecare dintre instrumentele financiare, cât şi pentru fiecare emitent, se stabileşte, anual, de către Consiliul de Administraţie al Fondului, cu aprobarea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale”. În aceste condiţii, poate ar fi nimerit ca legea să fie amendată în sensul eliminării oricărui risc pentru resursele fondurilor de garantare (FNGCIMM garantează creditele acordate prin Prima Casă), iar singurul plasament acceptat să fie titlurile de stat (un argument în plus este identificarea unei resurse suplimentare de finanţare a deficitelor publice). Înţelegem că băncile au avut interesul să nu le plece resursele din casă, dar, în eventualitatea unui faliment bancar în lanţ, fie doar teoretică, n-ar cădea bine ca păgubiţii să se trezească colegi de suferinţă cu Fondul ce trebuia să-i salveze, mai ales în eventualitatea apariţiei crizei bancare într-un moment prost pentru finanţele publice.
