20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăŞova şi Fenechiu îşi împart concesiunile de autostrăzi pe principiul „una mie,...

Şova şi Fenechiu îşi împart concesiunile de autostrăzi pe principiul „una mie, una ţie“

Haosul instalat la finele anului trecut în infrastructura rutieră, prin divizarea Companiei de Drumuri în două entităţi, subordonate unor ministere diferite, continuă. Guvernul a hotărât transferul proiectului autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş-Câmpia Turzii la Transporturi, în pofida faptului că acesta nu mai are ingineri în drumuri.

Proiectul autostrăzii Iaşi-Ungheni nu va mai fi realizat de către Departamentul Proiectelor de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) , condus de Dan Şova şi care are în subordine Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), ci de către Ministerul Transporturilor, subordonat ministrului Relu Fenechiu.

Decizia a fost luată săptămâna trecută de către Guvern, în pofida faptului că, odată transferată CNADNR la departamentul lui Dan Şova, Ministerul Transporturilor a rămas fără inginerii de drumuri necesari derulării proiectului. Singurii specialişti pe care îi mai au Transporturile sunt cei care lucrează în cercetare la institute de profil, precum Cestrin. O altă ciudăţenie a deciziei guvernamentale este faptul că autostrada va fi realizată în parteneriat public-privat, în condiţiile în care şi departamentul lui Dan Şova are câteva astfel de proiecte. În final vor fi două ministere care se vor ocupa ambele de concesiuni în acelaşi domeniu, al infrastructurii rutiere.

O şansă dată ministrului Fenechiu

În pofida unei divizării clare a afacerilor din Transporturi între cei doi, operată în luna decembrie cu ocazia stabilirii algoritmului politic PNL-PSD (potrivit căruia PNL se ocupă de transporturile feroviare, aeriene şi navale iar PSD de afacerile cu asfalt), ministrul Relu Fenechiu a continuat să privească cu jind către zona infrastructurii rutiere. El nu a evitat nici măcar declaraţii referitoare la dezvoltarea reţelei de drumuri, cu toate că aceasta nu mai este în subordinea sa. Trecerea autostrăzii în cauză la Transporturi poate fi considerată de aceea o provocare pentru el, un prilej pentru, arăta ce poate într-un domeniu mult mai vizibil decât cel al transporturilor feroviare etc. Argumentul trecerii autostrăzii nu este clarificat de Guvern în fundamentarea deciziei. Se menţionează doar că“ se consideră oportună transferarea proiectelor enunţate”. Din ce cauză, nu se ştie.

Şova a dat de la el

Stăpân peste alte trei proiecte de concesiuni de autostrăzi (Comarnic-Braşov, Centura Sud Bucureşti şi Piteşti-Craiova, toate în faze incipiente), şeful DPIIS, Dan Şova, spune că i-a dat de la el lui Fenechiu proiectul. „Ca să lămuresc acest subiect, alaltăieri (miercuri – n.r.) am semnat hotărârea de Guvern prin care i-am dat această autostradă domnului Fenechiu, care spune că o face domnia sa în parteneriat public-privat”.

Şova crede în utilitatea proiectului. „Eu nu am nici un fel de rezervă, chiar cred cu toată tăria că un coridor care ar lega Ungheni de Borş, trecând prin Târgu Neamţ, Topliţa, Târgu Mureş, Turda şi urcând pe autostrada Transilvania până la Borş, ar deschide un trafic uriaş care ar veni şi din Republica Moldova, şi din fostele republici sovietice”, afirmă el.

Potrivit lui, transferul către Fenechiu are loc după ce Guvernul a respins proiectul ce prevedea realizarea autotrăzii cu un cost uriaş de 9 miliarde de euro. „Problema este că nu poţi să mergi cu indicatori tehnico-economici de 9 miliarde de euro, pentru că nu va putea finanţa nimeni. Deci acolo s-a făcut undeva o greşeală … dar trebuie refăcuţi şi văzut cum reuşim să le unim. Intenţia de a o face este indiscutabilă, problema este finanţarea”, a susţinut Şova.

Ministrul a precizat că, în cazul fondurilor europene pentru construcţia de autostrăzi, bugetul alocat în 2014-2020 maxim care poate fi folosit este de 4 miliarde de euro. „Deci în limita acestei sume de 4 miliarde de euro poţi finanţa cu până la 85% orice proiect din România. Dincolo de treaba asta trebuie să stabilim ce este prioritar. Adică, dacă Iaşi – Târgu Mureş ar costa 9 miliarde de euro (…) şi tu ai alocare financiară 2014-2020 patru miliarde de euro, asta ar însemna că Iaşi – Târgu Mureş o poţi face cu alocarea financiară din 2014 până în 2026, fără să mai faci niciun metru de autostradă în România”, a mai spus Şova.

Pe lângă autostrada Iaşi Târgu Mureş , ministerul Transporturilor a cerut mandatul Guvernului şi pentru construcţia autostrăzii Bucureşti – Alexandria, prin parteneriat public-privat (PPP).

Măcar unul din doi să le facă

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat pe 19 martie că deocamdată atât el, cât şi ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, îşi propun să construiască autostrăzi, că măcar unul dintre ei trebuie să le şi facă, dar că ar fi bucuros dacă vor exista şi alţi miniştri care să le realizeze.

„Cel mai important lucru, după părerea mea, este ca unul din noi măcar să facă. Deocamdată, fiecare ne propunem. Eu voi fi foarte bucuros dacă vor mai fi încă cinci miniştri şi fiecare să facă câte o autostradă. Cred că asta e important. Deocamdată încerc să găsesc şi eu o soluţie, alături de domnul Şova, să facem PPP-uri sau, mai bine zis, să atragem bani privaţi în construcţia de infrastructură”, a afirmat atunci Fenechiu.

România are obligaţia realizării până în 2030 a următoarelor autostrăzi sau drumuri expres cuprinse în reţeaua europeană TEN-T:

Nădlac – Arad – Timişoara – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Cernavodă – Constanţa

Timişoara – Moraviţa

Lugoj – Calafat – Craiova – Alexandria – Bucureşti

Siret – Mărăşeşti – Buzău – Ploieşti – Bucureşti – Giurgiu

Sebeş – Turda – Câmpia Turzii – Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni.

 

Cele mai citite

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Gazprom, pe pierdere, după 25 de ani

Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni Gazprom să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat, care...

Când începe termenul de preaviz?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) din România a emis o decizie care stabilește când începe termenul de preaviz, anunță o știre publicată...
Ultima oră
Pe aceeași temă