22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSecuii cred că regionalizarea şi autonomia sunt soluţii pentru ieşirea din criză

Secuii cred că regionalizarea şi autonomia sunt soluţii pentru ieşirea din criză

Comitetul Permanent al Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc va strânge semnături de la aleşi locali din Harghita, Covasna şi Mureş pentru susţinerea proiectului de autonomie a zonei, considerând că regionalizarea şi autonomia teritorială reprezintă cea mai bună cale de ieşire din criză, potrivit NewsIn.

Farkas Csaba, preşedintele acestui comitet – care întruneşte primari şi consilieri locali din Secuime – a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că solicită Parlamentului să reia proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc depus de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) şi să-l dezbată, urmând ca, pentru susţinerea acestui proiect, să depună o anexă cu semnături ale aleşilor locali din cele trei judeţe.

“Era mult mai bine dacă era autonomie, ieşeam mult mai repede din criză. Noi rezolvam pe plan local mai bine lucrurile, aşa degeaba demonstrăm la Bucureşti. Cel mai bine ar fi să se dezbată acest proiect privind autonomia, astfel ne-am putea gospodări mai bine local. Nu trebuie să ne spună nimeni ce să facem”, a declarat Farkas.

De asemenea, un alt reprezentant al acestui Comitet, Benedek Arpad Andras, consilier judeţean în Harghita, a declarat că regionalizarea este soluţia ideală pentru ieşirea din criză, întrucât autorităţile locale ştiu cel mai bine ce decizii să ia pe plan local, atât în secuime, cât şi la Craiova, spre exemplu.

“Regionalizarea nu este împotriva românilor sau a statului, dar nu s-a explicat bine la un moment dat şi acum este mai greu”, a spus Benedek.

Comitetul Permanent al Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc a avut marţi o şedinţă la Sf.Gheorghe, ocazie cu care a dezbătut proiectele adoptate la Adunarea Aleşilor Locali din Secuime care a avut loc în luna martie.

Cele mai citite

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă