11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRaluca Turcan, vicepremier: Secția Specială dispare cât de curând

Raluca Turcan, vicepremier: Secția Specială dispare cât de curând

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, joi seară, la postul Digi 24, că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), așa-numita “Secție Specială”, va fi desființată “cât de curând”.

Ideea desființării acestei componente a Parchetului aparține PNL – a subliniat Raluca Turcan, după ce ideea înființării ei a aparținut PSD.

Raluca Turcan, prim-vicepreședinte al PNL, a precizat că în mod normal desființarea SIIJ ar trebui să se realizeze prin decizie a Parlamentului României, dar că, în acest moment, procedura legislativă de desființare a SIIJ este blocată de PSD.

Din acest motiv, desființarea SIIJ s-ar putea să fie realizată, în cele din urmă, printr-o decizie a Guvernului Orban, a explicat Raluca Turcan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă