5 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProteste în aproape 1.000 de oraşe din lume faţă de lăcomia corporaţiilor...

Proteste în aproape 1.000 de oraşe din lume faţă de lăcomia corporaţiilor şi măsurile de austeritate

Mişcarea de protest „Occupy Wall Street” se extinde sâmbătă în întreaga lume, organizatorii spunând că manifestaţii vor avea loc în 951 de oraşe din 82 de ţări din Asia, America, Africa şi Europa, relatează BBC News, potrivit NewsIn.

 

Sute de persoane au protestat deja faţă de „lăcomia” corporaţiilor şi de reducerea cheltuielilor guvernamentale în Australia, Noua Zeelandă şi mai multe oraşe din Asia.

Organizatorii manifestaţiilor globale din 15 octombrie au explicat pe site că vor să lanseze astfel o schimbare în întreaga lume. „Uniţi într-un singur glas, le vom arăta politicienilor şi elitelor financiare pe care le servesc ei că ţine de noi, popoarele, să ne decidem viitorul”, a subliniat ei.

În oraşul australian Sydney, circa 2.000 de oameni – inclusiv reprezentanţi ai grupurilor de aborigeni, comuniştilor şi sindicatelor – s-au strâns în faţa băncii naţionale.

Alte 1.000 de persoane au protestat la Melbourne, iar sute au mărşăluit în oraşele Auckland, Wellington şi Christchurch.

Manifestaţii similare au avut loc în Coreea de Sud, Filipine şi Hong Kong.

Până la 1.500 de oameni a anunţat pe Facebook că vor lua parte la protestul „Occupy Taipei”, din faţa celei mai înalte clădiri din Taiwan.

Potrivit corespondentului BBC la Taipei, astfel de manifestaţii sunt neobişnuite pentru Taiwan, unde, prin tradiţie, oamenii apelează la familie pentru ajutor, nu la stat. Însă diferenţele dintre bogaţii şi săracii de pe insulă s-au accentuat, ajungând la un nivel fără precedent în istorie, iar mulţi taiwanezi din clasa medie pun sub semnul întrebării corectitudinea sistemului.

În Japonia, circa 200 de oameni au mărşăluit în Tokyo cu diferite pancarte. Pe unele dintre ele scria „Fără arme nucleare” sau „Eliberaţi Tibetul”. Din mulţime au făcut parte şi copii, iar unii manifestanţi au purtat costume.

În Coreea de Sud, un grup mic de protesatari s-a strâns în faţa unei bănci din Seul. Ei au explicat că protestează în semn de solidaritate cu mişcarea „Occupy”, dar nu sunt, neapărat, nemulţumiţi de guvernul lor.

La Jakarta, capitala Indoneziei, circa 20 de oameni, unii mascaţi, s-au reunit în apropiere de ambasada SUA.

Proteste de amploare au loc şi în oraşele europene Londra, Zurich şi Roma.

Proteste sunt programate şi în oraşe importante din Kenya, Africa de Sud, Franţa, Rusia, Mexic şi Venezuela.

La Paris, protestul coincide cu reuniunea miniştrilor de finanţe din G20.

Rămâne de văzut dacă manifestanţii îşi vor instala tabere, aşa cum s-a întâmplat în cazul Occupy Wall Street, care a început cu un grup mici de activişti protestând în districtul financiar al New Yorkului, în urmă cu câteva luni, iar în prezent include mii de oameni, din diverse pături sociale.

Naomi Colvin, unul dintre organizatorii protestului din faţa Bursei londoneze, a declarat că natura manifestaţiei va depinde de cei care participă.

Proteste faţă de criza financiară globală au izbucnit şi la Madrid în luna mai, când sute de oameni s-au strâns în piaţa Puerta del Sol. Formând o mişcare numită „Indignaţii”, protestatarii au declarat că se opun influenţei instituţiilor financiare puternice asupra luării de decizii politice, precum şi impactului celei mai grave crize economice cu care se confruntă Spania în ultimele decenii.

Observatorii spun că, în timp ce manifestanţii din Spania aveau cereri concrete, precum reducerea numărului de ore de lucru pentru scăderea ratei şomajului, mulţi dintre cei care iau parte la protestele „Occupy” înaintează doar solicitări vagi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă