12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPoiana Braşov, 24 km de pârtii moderne (ARTICOL INTEGRAL)

Poiana Braşov, 24 km de pârtii moderne (ARTICOL INTEGRAL)

Domeniul schiabil a fost extins la 60 de hectare, iar instalaţiile de ultimă generaţie vor asigura o capacitate mai mare de transport pe cablu, dar şi o zăpadă artificială de calitate.

Pasionaţii de schi care erau nevoiţi până acum să meargă în vestul Europei pentru a beneficia de pârtii de cea mai bună calitate vor putea din această iarnă să schieze în Poiana Braşov fără să simtă că trebuie să accepte standarde mai joase. Dacă înainte existau 16 kilometri de pârtie, acum domeniul schiabil s-a extins pe 24 de kilometri, iar supra-faţa totală a crescut de la 30 de hectare la 60 de hectare de pârtie.

Transformarea domeniului schiabil de pe Muntele Postăvarul este remarcabilă. În primul rând, organizarea pârtiilor a fost supusă analizei experţilor de la firma Klenkhart&Partner Consulting, una dintre cele mai pres-tigioase pe plan inter-naţional. Aceştia au regândit nu doar lăţimea pârtiilor, dar şi modul în care sunt interconectate. Propunerile  lor s-au materializat în realizarea de noi tronsoane de legătură, cum ar fi cele dintre pârtia Lupului şi Ruia, Lupului şi Postăvarul, Ruia şi Sulinar, Drumul Roşu şi Subteleferic, Lupului şi Stadionului. Avantaje: o flexibilitate mai mare în alegerea traseelor de schi, dar şi eliminarea porţiunilor în care schiorii erau nevoiţi să „dea din beţe” pentru a ajunge pe o altă pârtie. Acum, toate conexiunile se pot face „pe schiuri”.

Alternative pentru schiorii mai puţin experimentaţi

O altă modificare importantă propusă de cei de la Klenkhart& Par-tner Consulting şi materializată a fost crearea de bucle alternative în zonele cele mai periculoase ale pârtiilor. Astfel, schiorii mai puţin experimentaţi pot alege să coboare şi pe o pârtie de nivel mediu, deoarece pot ocoli pantele abrupte, optând pentru variante cu înclinaţie mai mică. În afară de lărgirea şi crearea de bucle alternative în zonele abrupte, toate pârtiile din Poiană au fost nivelate şi curăţate de bolovani.

În această operaţiune, cel mai mult a avut de câştigat Pârtia Lupului, care s-a transformat dintr-un drum forestier pe care se aventurau doar cei dependenţi de senzaţii tari, într-o pârtie neagră de nivel european, cu o lăţime ce ajunge şi la 40 de metri. În plus, Pârtia Lupului va fi deservită de două telescaune noi, cu o capacitate de 1.600 de persoane pe oră, respectiv 2.400 de persoane pe oră. Alte pârtii care au fost extinse sunt: Subteleferic, Sulinar, Stadion şi Bradul.Singura pârtie care nu a fost reamenajată este Pârtia Kanzel, aşezată practic pe rocă acoperită de un strat de vegetaţie.

Nouă stâlpi de instalaţie de transport pe cablu, amplasaţi într-o zi

Un element esenţial al proiectului îl constituie sistemul de înzăpezire artificială. Prin montarea  a 24 de tunuri de zăpadă cu elice şi 120 de lăncii pentru pârtii abrupte, Poiana Braşov nu mai depinde de precipitaţiile naturale. Pentru aceasta, a fost amenajat şi un lac de acumulare cu un volum de peste 122.500 de metri cubi de apă, cu o coloană de apă de 14 metri. „Tunurile de zăpadă sunt de o calitate foarte bună şi permit producerea unei zăpezi fine şi pufoase”, explică Nelu Ţiplea. Într-o singură zi, au mai fost montaţi cei nouă stâlpi de instalaţie de transport pe cablu. Montarea lor s-a făcut cu ajutorul unor elicoptere aparţinând unei firme din Slovacia. Pentru menţinerea pârtiei la standarde optime, a fost contractată o echipă de specialişti austrieci care va oferi consiliere.

Firme austriece de top, implicate în proiect

Lucrările au fost efectuate de un consorţiu de firme româneşti, austriece şi italiene recunoscute în industria instalaţiilor de cablu şi pârtiilor de schi. De instalaţia de transport pe cablu s-a ocupat firma Doppelmayer, iar pentru amenajarea lacului de acumulare şi construirea instalaţiilor de înzăpezire a fost contractată firma austriacă Gebruder Haider. Coordonatorul proiectului este firma Vectra Service SRL. Proiectul de extindere a domeniului schiabil din Poiana Braşov aparţine Primăriei Municipiului Braşov, cu sprijinul Guvernului şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Proiectul ar fi trebuit finalizat pe 31 mai 2012, dar lucrările sunt aproape gata. „Dacă vremea ne ajută, reuşim să terminăm până la sfârşitul acestei luni. Mai sunt de montat 2-3 kilometri de conducte şi alte câteva detalii de rezolvat. Am început lucrările la sfârşitul lunii octombrie, anul trecut, dar din cauza vremii a trebuit să ne oprim după o lună. A mai fost o perioadă de două săptămâni în iunie în care am stopat lucrările din cauza ploilor”, spune Nelu Ţiplea.

Lipsa parcărilor este unul din neajunsurile cu care se vor lovi cei care vor veni să schieze în Poiana Braşov, un proiect pentru construcţia unei parcări fiind aprobat însă în Poiana Mică. De asemenea, deşi era prevăzută iniţial în proiect, nu s-a mai făcut legătura dintre pârtia Kanzel şi Lupului, pentru că nu s-a obţinut aprobarea Ministerului Mediului şi Pădurilor pentru amenajarea unei pârtii într-o zonă protejată.

FOTE 2013, în focul pregătirilor

Modernizarea domeniului schiabil corespunde totodată cu standardele desfăşurării Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), eveniment care va fi organizat în luna februarie 2013 în Poiana Braşov. Pentru ca evenimentul să poată fi organizat, mai sunt câteva lucruri de rezolvat. „Avem probleme cu patinoarul din Poiana Braşov, pentru că terenul este revendicat de proprietar, iar acesta trebuie despăgubit”, afirmă George Scripcaru, primarul Braşovului. O altă problemă care mai trebuie rezolvată este numirea comitetului de organizare FOTE. 

Mai trebuie 3 milioane de euro pentru comitetul de organizare

Bugetul pentru comitetul de organizare trebuie să fie de 4 milioane de euro, din care un  milion a fost obţinut de la Comisia Europeană. Restul de 3 milioane ar trebui să vină de la Guvern, autorităţile publice locale şi diverşi parteneri privaţi.

Un alt departament foarte important care mai trebuie organizat este cel al voluntarilor. Aproximativ 500 de persoane ar trebuie să preia în mod voluntar funcţii de ghizi, monitori, arbitri şi să asigure transportul delegaţiilor de sportivi.

„Pe 20 noiembrie va fi adunarea comitetelor olimpice la Soci, unde va trebui să prezentăm toate aceste lucruri”, spune George Scripcaru.

Satul Olimpic va fi amplasat la Poiana Braşov, deoarece dispune de suficiente locuri de cazare şi permite accesul facil la locaţiile unde se vor susţine probele sportive. La FOTE 2013 se estimează că vor participa 45 de ţări, cu 1500 de sportivi, numărul total al vizitatorilor străini ajungând la 4.000. FOTE 2013 este cel mai amplu eveniment sportiv din România, după Universiada din 1981 care a fost organizată la Bucureşti.  

28 milioane de euro este valoarea investiţiei în pârtiile de la Poiana Braşov.

24 tunuri de zăpadă vor asigura zăpada pe pârtiile din Poiana Braşov.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă