33.7 C
București
luni, 8 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMediatorii bancari: Românul ar accepta mai bine medierea decât soluţia instanţei

Mediatorii bancari: Românul ar accepta mai bine medierea decât soluţia instanţei

Într-o perioadă în care procesele cu băncile au devenit deja o modă, mediatorii şi-au făcut, în sfârşit, o asociaţie agreată şi chiar susţinută de instituţiile de credit.

 

Constantin Rotaru, preşedintele primei asociaţii de me-diatori acceptate de bănci (Finban), spune că va încerca să convingă instituţiile de credit să îşi construiască structuri specializate în negocierea cu clienţii.

Care este statutul asociaţiei? Sunteţi parte din Asociaţia Română a Băncilor? Aveţi susţinerea lor?

C.R.: Da şi nu. Proiectul Ombudsman-ului anunţat de domnul Gheţea a murit pentru că a apărut Legea 192 şi de aceea nu mai exista o motivaţie pentru acest lucru. Apărând legea mediatorului, băncile s-au uitat înspre organizarea acestui tip de intermediere în soluţionarea conflictelor. Ne-am adunat noi, mai mulţi bancheri sau foşti bancheri cărora ne-a plăcut ideea, şi am făcut aceste cursuri. Sunt foarte mulţi mediatori cu experienţă în domeniul financiar-bancar. Acum aflăm şi noi tot primind cereri de înscriere. Fiind legaţi de zona bancară, ARB ne-a susţinut. Nu vreau să comentez problema Uniunii Mediatorilor Bancari.

Înţeleg că vreţi să organizaţi cursuri pentru membrii Asociaţiei…

C.R.: Nu numai. Organizăm cursuri de formare continuă la care o să vină, evident, cine doreşte, nu numai membrii Finban. Deocamdată, neavând practică în zona medierii financiar-bancare, nu pot să vin cu cazuistică pe aspectele acestea şi nu particularizez.

Cum vă veţi finanţa aceste proiecte? De exemplu, aceste cursuri.

C.R.: Cursurile prin taxele pe care le plătesc cursanţii. O parte din taxe rămân la noi şi vom finanţa partea de promovare. Nu intenţionez să caut în altă parte bani. Dorim să ne adresăm sistemului financiar în general. Nu numai băncilor, ci şi firmelor de leasing, firmelor de asigurări, IFN-urilor. De altfel, avem şi specialişti din fiecare domeniu în parte care cunosc sistemul. Şi în sensul acesta vrem să organizăm workshop-uri prin care să explicăm jucătorilor din piaţă care sunt avantajele medierii, astfel încât ei să îşi pregătească procedurile interne şi nivelurile decizionale întrucât într-o astfel de mediere nu o să intre, evident, preşedintele unei bănci. Băncile îşi vor stabili limite de negociere. Când vorbim de limite de negociere, vorbim de contractul pe care îl au cu un client sau de reglementările lor interne. Fiecare instituţie financiară are nişte limite legate de riscuri, profil, marje.

În momentul acesta bănuiesc că nu puteţi activa ca o asociaţie pur profesionistă. Membrii ei nu pot trăi doar din activitatea de mediere. Dar vă gândiţi la acest lucru?

C.R.: Sigur. Noi sperăm să capete rezonanţă în piaţă. Oamenii îşi vor câştiga banii în funcţie de prestanţă şi în funcţie de evoluţia cererii şi ofertei. Ar trebui să fie o alternativă din ce în ce mai căutată de oameni vizavi de soluţia juridică. Cred că va fi o sursă de venit suficientă.

Ar fi putut fi rezolvate actualele procese între bănci şi clienţii lor dacă exista o asociaţie a mediatorilor puternic reprezentată?

C.R.: Sunt convins că da, dacă ar fi existat o percepţie despre mediatori mai puternică în conştiinţa oamenilor. Am siguranţa că românul este capabil să accepte medierea mai degrabă decât soluţia instanţei. Aceasta pentru că medierea înseamnă, de fapt, o soluţie de negociere bilateral acceptată, adică finalitatea medierii este că oamenii acceptă decizia fără reveniri ulterioare. Dacă vor, nu au motive să se întoarcă, pe când o hotărâre de instanţă creează insatisfacţii pe o parte sau pe alta. În plus, noi putem ajuta în negociere chiar şi în faza precontractuală înainte de apariţia unui eventual conflict.

Ce pregătire academică trebuie să aibă un candidat pentru meseria de mediator? Trebuie neapărat să aibă pregătire juridică?

C.R.: Nu. În mod cert nu. Din practica pe care o am şi din studiile pe care le-am consultat reiese că această meserie îmbracă mai degrabă caracteristici de psiholog, nu de jurist. Trebuie să ştii legislaţie pentru că majoritatea conflictelor au natură financiară.

Care credeţi că vor fi costurile pentru cei care vi se adresează?

C.R.: Încă nu ştiu, dar, cu siguranţă, vor fi mai mici decât cele cu rezolvarea unui conflict în instanţă: taxe judiciare, avocat şi altele. Aici depinde de caz, de părţi, de poziţia negociatorului, de rezonanţa numelui său în piaţă.

Cele mai citite

Mai multe curse aeriene TAROM, anulate pe Aeroportul Otopeni. Piloții nu s-au prezentat la muncă

Mai multe curse au fost anulate brusc pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni din cauza absenței neașteptate a unor piloți. Aceștia au invocat probleme...

Încă o săptămână în care zone din 5 sectoare ale Capitalei sunt fără apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai...

Numărul investitorilor români din piața imobiliară din Dubai, în creștere cu 40%, în ultimii trei ani

Dubai, cunoscut pentru cea mai înaltă clădire din lume, dar și pentru construcțiile sale grandioase și cosmopolite, era, până nu de mult, o destinție...
Ultima oră
Pe aceeași temă