17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎn localitatea Titu s-au scumpit casele cu 30%!

În localitatea Titu s-au scumpit casele cu 30%!

Investiţia în Centrul Tehnic Renault, în valoare de 166 milioane de euro, a creat noi oportunităţi locuitorilor din regiune. Toate apartamentele libere, destinate închirierii s-au ocupat, iar numărul de tranzacţii imobiliare este în creştere.

Angajările masive de la Centru Tehnic Renault sunt în plină desfăşurare. „Primele echipe s-au instalat la Titu în iunie 2010, iar în prezent, în Centru lucrează peste 300 de persoane. La sfârşitul anului 2011, Centrul va număra 400 angajaţi, iar la finele anului 2015 toate echipele Renault Technologie Roumanie vor lucra la Centrul Tehnic Titu“, declară Roxana Botezatu, director de comunicare a Renault Technologie Roumanie.

Agenţii imobiliari locali şi proprietarii care au locuinţe de vândut îşi freacă mâinile de bucurie.

De remarcat este că în regiune nu se mai găsesc în prezent oferte la închiriere. Astăzi, în condiţii de criză imobiliară, preţul unui apartament de trei-patru camere se apropie de 35.000-40.000 de euro. În anii trecuţi, acelaşi apartament îl puteai cumpăra cu circa 28.000 de euro, iar unul cu două camere se cumpăra la numai 20.000 de euro“, a menţionat Sorin Mateescu, consilier imobiliar Galaxy Imob Damboviţa.

Ce fac francezii la Titu

Construit în incinta fostului aeroport militar Titu-Boteni, centrul cuprinde bancuri de încercări destinate atât autoturismelor în ansamblul lor, cât şi componentelor acestora.

Pentru a analiza comportamentul vehiculelor sunt prevăzute zece tipuri de piste, cu o lungime totală de 32 de km. Inelul de viteză, pistele deformate, zona de proiecţie sub caroserie sau zonele de apă reproduc condiţii de rulare a maşinilor pe care clienţii le pot întâlni în toată lumea“, a explicat Roxana Botezatu.

Noile prototipuri de maşini marca Renault sau Dacia au început deja să fie testate la Centrul Tehnic Titu.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din estul României

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din unele regiuni ale unor țări europene, inclusiv în estul României, susține un raport publicat de Centrul Euro-Atlantic pentru...

Neil Lennon, instalat oficial la Rapid! Mesajul transmis suporterilor de Dan Șucu

La o zi de la victoria cu FCSB, Rapid a oficializat numirea nord-irlandezului Neil Lennon în funcția de antrenor principal. „Suntem încântaţi să anunţăm numirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă