Administratorii pot dormi deocamdată liniştiţi, dimensiunea redusă a fondurilor româneşti face improbabilă reeditarea “modelului polonez”. Recapitulăm avantajele şi riscurile naţionalizării parţiale a fondurilor private de pensii şi structura actuală a portofoliilor acestora.
Guvernul polonez a preluat toate titlurile de stat din portofoliile fondurilor de pensii private obligatorii, astfel că valoarea investiţiilor acestora s-a redus la jumatate. Datoria publică a Poloniei a scăzut în acest mod cu echivalentul a aproape 9% din PIB (intrând sub 50% din PIB per total) deoarece fondurile de pensii au transferat active în valoare de 36,4 miliarde euro. Care este situaţia în România? Fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) acumulaseră active de 13,93 miliarde lei la sfârşitul anului trecut, din care 9,33 miliarde lei erau plasamente în titluri de stat (67% din active). Pe pilonul III, al pensiilor private facultative, se adumaseră active de numai 811 milioane lei, din care 521 milioane lei (64%) erau investiţiile în titluri de stat. Adunându-le obţinem o valoare totală de 9,86 miliarde lei pentru datoria publică deţinută de fondurile private de pensii. Având în vedere că datoria publică cumula la 31 octombrie 2013 peste 266 miliarde lei (40% din PIB) putem spune că fondurile private de pensii deţin în acest moment 3,7% din datoria publică a România, fondurile private obligatorii având însă 3,5% din aceasta. Raportat la PIB, datoria statului deţinută de fondurile private de pensii reprezintă aproximativ 1,5%.
Modelul polonez: riscuri şi avantaje
Pentru asiguraţi, preluarea de către stat a investiţiilor în bonduri guvernamentale deţinute de fondurile de pensii are două aspecte. Din perspectiva costurilor, ies mai ieftin. Administratorii privaţi iau anul 2,5% din contribuţiile vărsate de viitorii pensionari şi 0,6% din activele acumulate (per total, cam cât dobânda actuală la un depozit bancar); administrarea de către stat a activelor nu-i costă însă aproape nimic pe posesorii de pensii publice. Din perspectiva solvabilităţii plătitorului de pensii la scadenţă apar ceva probleme având în vedere situaţia demografică din România şi sănătatea finanţelor publice. Nu poţi fi foarte liniştit dacă te bazezi doar pe pensia de stat. Pe de altă parte, nici dacă ai pensie privată nu poţi fi absolut liniştit pentru aproape 70% din valoarea sumelor acumulate (este ponderea titlurilor de stat în portofoliile actuale ale fondurilor). Mai trebuie menţionat un aspect: când activele fondurilor cresc prea mult afectează indirect dobânzile la care se împrumuta statul. Asta pentru că o datorie publică mare atrage costuri mai mari de refinanţare, investitorii intuind că e rost să supraliciteze randamentele (de aici soluţia găsită de Polonia, Slovacia, etc). Deocamdată, având în vedere dimensiunea redusă a fondurilor de pensii autohtone care au pornit mai târziu decât cele din Polonia, riscul unei naţionalizări fie şi parţiale a fondurilor private de pensii, este încă redus (scăderea datoriei publice ar fi modestă în schimb scandalul declanşat ar fi unul considerabil). Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe parcurs.
Cum au investit fondurile
Fondurile private obligatorii (pilonul II) au plasat 67% din bani în titluri de stat, 15% în acţiuni listate la bursă, 9% în conturi bancare, 4,7% în obligaţiuni corporative, 2,9% în fonduri mutuale, 0,6% în obligaţiuni supranaţionale şi 0,3% în obligaţiuni municipale. Pe pilonul III (fondurile private facultative de pensii) distribuţia este următoarea: titluri de stat (64,2%), acţiuni listate (19%), conturi bancare (8,1%), obligaţiuni corporative (5,5%), obligaţiuni supranaţionale (1,6%), fonduri mutuale (1%), obligaţiuni municipale (0,6%), instrumente derivate (0,1%).
