11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEfectele negative ale stimulării consumului au început să-și facă efectele

Efectele negative ale stimulării consumului au început să-și facă efectele

Reducerea taxelor și a accizelor și creșterile salariale prognozate pentru anul viitor vor stimula consumul, dar și importurile, dezechilibrând economia. Președintele Consiliului Fiscal trage un semnal de alarmă arătând că riscăm să repetăm lecția din timpul crizei, când s-au făcut tăieri masive de salarii și s-au pierdut locuri de muncă.

Creșterile salariale mari, precum cea planificată pentru salariul minim în ianuarie, îi face vulnerabili pe exportatori prin reducerea competitivității pe piețele externe și ar putea avea un impact negativ asupra balanţei comerciale a țării și asupra leului, se arată într-un document ING Bank România. Conform ultimelor date ale INS, în primul semestru am importat mai mult decât am exportat, deficitul balanței comerciale crescând cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la circa 3,3 miliarde euro. Iar Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, avertizează că acesta este doar începutul.

„Creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare nu se poate produce peste noapte. Și mai mult decât atât, dacă nu există o acoperire în economia reală, în productivitate, nu este decât o iluzie și mai devreme sau mai târziu va fi corectată. Avem experiența dinaintea crizei când salariile au crescut foarte mult, iar ulterior, în perioada crizei au fost ajustări salariale mari.

S-au produs multe drame pentru multe familii care și-au pierdut locul de muncă și casele fiindcă nu au mai putut să-și plătească ratele la bancă“, a declarat, pentru „România liberă“, președintele Consiliului Fiscal. Acesta spune că, pentru prima rundă impactul Codului Fiscal este estimat la 2% din PIB, respectiv 17 miliarde de lei anul viitor. La acestea se adaugă majorarea salariilor bugetarilor. Astfel, deficitul bugetar, ținând cont atât de noul Cod Fiscal, cât și de creșterea salariilor, va atinge 4,6% în 2016 și 5% în 2017. „Iar un deficit de 5% în vremuri de creștere economică de 4% este total iresponsabil“, conchide Dumitru.

Președintele Consiliului Fiscal arată că, întregul pachet, atât pe partea de venituri, cât și pe partea de stimulare are efect în stimularea consumului. Reducerea TVA și a accizelor, fiind taxe indirecte, stimulează consumul. De asemenea creșterea salarială.

“Consumul deja a crescut foarte rapid, cu 4,9% în termeni reali în primul trimestru al anului, în condițiile în care am avut o reducere a TVA la alimente care se pare că a crescut consumul, probabil că în acest an vom avea o creștere foarte rapidă a acestuia. Iar dacă adăugăm și măsurile preconizate pentru anul viitor putem ajunge într-o situație total nesustenabilă, care dezechilibrează economia. Avem un consum care  crește cu 7-8, poate chiar 10%, și o economie ce crește cu 4%. Adică cererea crește cu 7-10%, iar oferta cu 4%. Diferența se acoperă din import“, spune Dumitru.

Acesta vorbește despre două efecte posibile: deficit comercial în creștere și amplificarea presiunilor inflaționiste. Fiindcă inflația va rămâne la un nivel scăzut, chiar negativ, pentru o perioadă mai lungă de timp, dar nu reflectă presiunile inflaționiste.

“Reducerea de taxe are un efect de reducere a prețurilor, dar unul temporar. Acesta maschează presiunea inflaționistă care deja a început să se acumuleze. Odată ce dispare impactul reducerii TVA, în ianuarie 2017, inflația va avea o răbufnire și s-ar putea chiar să sară de 4%“, susține Dumitru. 

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă