22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDracula va PROMOVA România în China, India şi Orientul Mijlociu

Dracula va PROMOVA România în China, India şi Orientul Mijlociu

Legenda lui Dracula va fi promovată în China, India şi Orientul Mijlociu, pieţe care nu au fost afectate de criza economică şi care au un mare potenţial, a declarat pentru Mediafax Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Citeşte şi:

Casa lui Dracula, scoasă la vânzare

România văzută dincolo de Dracula. El País despre o călătorie răcoritoare prin România

“Consider că o reevaluare, o repoziţionare a strategiei, a master planului, care a fost făcut în anul 2007, în alte condiţii economice, este necesară acum, pentru că pieţele ţintă pe care le considerăm apropiate şi aducătoare de turişti, cum sunt Germania, Austria, Marea Britanie sau Rusia se pot completa cu pieţe gen Orientul Mijlociu, piaţă care în momentul de faţă nu a fost afectată profund de criză şi de asemenea China sau India. Pe aceste pieţe România nu a fost promovată până acum”, a spus Bărhălescu.

Secretarul de stat a adăugat că România va încerca să acorde vize celor “care sunt cu adevărat” turişti, fie că vin din China, India sau Orientul Mijlociu: “Trebuie să ne uităm puţin şi ce fac alţii şi să vedem că Statele Unite investesc în următoarea perioadă foarte mulţi bani în promovarea pe pieţele din China şi India, pentru că acolo este un număr mare de turişti. Thailanda şi-a revenit datorită pieţei chineze”.

Bărhălescu a afirmat că în China, India şi Orientul Mijlociu România poate promova tot ceea ce înseamă circuite gen Dracula, gen Transilvania, dar şi circuite culturale, Delta Dunării şi staţiuni balneoclimaterice.

“Intenţionăm să redeschidem biroul de turism din China, iar în India ne gândim să deschidem un astfel de birou. Trebuie să promovăm în aceste zone ceea ce avem. Vreme de 20 de ani s-a încercat demitizarea lui Dracula, dar merge promovat. Până la urmă trebuie să ne legăm de acest mit pentru că dacă spui cuiva că eşti din România în Statele Unite sau China, se uită puţin şi nu înţelege, dar dacă îi spui că eşti din Transilvania, datorită mitlui Dracula, sigur ştie să te localizeze”, a adăugat reprezentantul MDRT.

Potrivit oficialului din turism, Dracula are o imagine deja creată în lume şi nu trebuie inventat ceva nou pentru a fi promovat.

Bărhălescu crede că ar trebui promovate, legat de Dracula, Castelul Bran şi Sighişoara, atracţii incluse în pachetele multor agenţii de turism. “În bugetul anului viitor vom avea cu siguranţă sume alocate către acest domeniu”, a afirmat el.

Ideea promovării României apelând la legenda lui Dracula nu este nouă, dar de fiecare dată încercările au fost abandonate.

Cea mai mediatizată iniţiativă a fost proiectul Dracula Park, lansat în noiembrie 2001, iar locaţia aleasă în prima variantă a fost Sighişoara. Proiectul a fost una dintre iniţiativele de început de mandat ale fostului ministru al Turismului Dan Matei Agathon.

Ulterior, din cauza unor probleme legate de terenul de lângă Sighişoara, s-a decis amplasarea parcului la Snagov, pe un teren aflat în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei pentru Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Executivul a anulat, în 2006, titlul de parc industrial acordat proiectului Dracula Park după ce un control al Autorităţii de Control a Guvernului a relevat că titlul de parc industrial a fost acordat ilegal. Autoritatea a apreciat că asocierea nu a fost în interesul statului, care a participat cu 460 hectare teren în valoare de peste 400 milioane euro, în timp ce societatea Dracula Park nu a avut nici un aport material.

Ulterior, proiectul Dracula Park şi promovarea mitului Dracula au fost abandonate.

Cele mai citite

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă