22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCNSC a decis ca Loteria Română să reevalueze ofertele licitaţiei pentru servicii...

CNSC a decis ca Loteria Română să reevalueze ofertele licitaţiei pentru servicii de cadastru

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis ca Loteria Română să reevalueze ofertele depuse la licitaţia pentru servicii de cadastru, după ce a admis contestaţiile formulate de cinci firme, au declarat joi pentru NewsIn surse din cadrul instituţiei.

Potrivit surselor citate, CNSC a anulat rezultatului procedurii de evaluare a ofertelor, în urma căreia Loteria Română a desemnat drept câştigătoare oferta depusă de firma Construct Co.Group SRL. De asemenea, Loteria Română va trebui să reevalueze toate ofertele depuse în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, au precizat sursele citate.

Decizia CNSC poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit legislaţiei.

Compania Naţională Loteria Română (CNLR) a publicat la sfârşitul lunii martie, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), un anunţ de participare prin care a solicitat oferte pentru prestarea serviciilor de întocmire a documentaţiei cadastrale, a serviciilor de intabulare şi evaluare a imobilelor din patrimoniul CNLR, precum şi a altor lucrări conexe privind patrimoniul companiei.

Contractul a fost estimat de Loteria Română la 21,42 de milioane de lei cu TVA inclus şi are o durată de implementare de 24 de luni de la data atribuirii. De asemenea, lucrările de cadastru vizează aproximativ 860 de imobile.

Loteria Română a solicitat ofertanţilor depunerea unei garanţii de 360.000 lei. În plus, prin caietul de sarcini, CNLR a cerut firmelor participante să deţină patru receptoare GNSS (Global Navigation Satellite Systems-Sisteme de Navigaţie prin Satelit), dintre care două să îndeplinească mai multe condiţii, una dintre acestea fiind ca receptorul să aibă minim 220 canale pentru urmărirea riguroasă a semnalelor satelitare simultan atât GPS, cât şi GLONASS. O altă cerinţă a Loteriei a mai şi ca ofertanţii să aibă un scanner 3D, pentru realizarea modelului tridimensional al locaţiei.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, ofertele au fost deschise în data de 5 mai, iar comisia de licitaţie a stabilit că oferta câştigătoare a fost depusă de Construct Co. Group SRL Bucureşti. Firma are ca obiect de activitate lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale şi este controlată de Marilena Buteică – 90% din capitalul social şi Julietta Firan – 10%, conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). După stabilirea ofertei câştigătoare, cinci participanţi la licitaţie au contestat licitaţia la CNSC.

Cele mai citite

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă