16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe salvăm, economia sau bugetul?

Ce salvăm, economia sau bugetul?

Guvernul a negociat cu FMI varianta plăţii „în tranşe” a salariilor şi pensiilor.

România nu poate lupta, în prezent, pe două fronturi, „însănătoşirea bugetului” şi ieşirea din recesiune, şi ar trebui să se concentreze în acest an pe primul dintre ele şi anul viitor pe cel de-al doilea, a declarat marţi Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. „România în momentul de faţă nu poate să se lupte pe două fronturi, şi pentru sănătatea bugetului, şi pentru ieşirea din recesiune. Anul ăsta trebuie să mergem pe un singur sens, însănătoşirea bugetului”, a spus Vasilescu, citat de Mediafax.

El a arătat că o revenire pe plus a creşterii economice ar putea avea loc abia spre sfârşitului anului viitor, doar dacă vor avea loc ajustările bugetare. „Anul viitor va trebui să deschidem şi un front spre ieşirea din recesiune, iar dacă lucrurile merg bine, putem să vorbim de o creştere pe plus spre sfârşitul anului”, a spus Vasilescu. Oficialul BNR a arătat că, pe lângă bătălia pentru însănătoşirea bugetului, România va trebui să ducă o luptă şi pentru atragarea investiţiilor străine directe, capitol la care este în concurenţă cu ţări precum Ungaria sau Bulgaria. „Şi Ministerul Finanţelor se uită în jur la ţări precum Bulgaria sau Ungaria, care sunt concurente cu noi, şi când noi avem nevoie de investiţii străine ca de aer şi soare, normal că trebuie să ne gândim cum să le atragem”, a adăugat Vasilescu.

În ceea ce priveşte o posibilă raţionalizare a salariilor şi pensiilor, Vasilescu a spus că este „o vorbă aruncată pripit pe piaţă” şi nu există o problemă în acest sens în 2010 sau anul viitor. El a precizat că aceste consideraţii au fost făcute în nume propriu şi nu reprezintă punctul de vedere al BNR, şi nici nu se referă la discuţiile din ultimele zile dintre reprezentanţii FMI şi autorităţile române. Surse prezente la discuţii spun că s-ar fi discutat ca salariile şi pensiile să fie plătite „în tranşe”. Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, i-a anunţat pe reprezentanţii patronatelor că există discuţii privind un nou împrumut de la FMI, dar încă nu a fost stabilită o sumă, ci doar domeniile pe care ar trebui să se axeze investiţiile, potrivit lui Cezar Corâci, preşedintele UGIR-1903. „Franks a recunoscut că există discuţii (…). Da, da, inclusiv un împrumut, dar vor fi şi măsuri care să stimuleze economia, după ce va fi rezolvată problema deficitului”, a spus Corâci, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI. El a precizat că nu s-a vehiculat o cifră privind valoarea împrumutului care ar putea fi contractat, în schimb, au fost anunţate domenii prioritare pentru investiţii, acestea vizând plata arieratelor, fondurile europene şi investiţiile publice.

Posibilitatea încheierii unui nou împrumut, după încheierea actualului acord, în primăvara anului viitor, a fost anunţată de preşedintele Traian Băsescu. Însă ieri Emil Boc şi Sebastian Vlădescu, dar şi alţi reprezentanţi ai patronatelor, au infirmat acest scenariu. Pe de altă parte, şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat că Fondul va avea, „la un moment dat”, discuţii cu Guvernul despre modul în care va fi continuată relaţia cu instituţia financiară internaţională, arătând că Executivul şi-a arătat interesul pentru o nouă colaborare. Franks consideră că este posibilă revenirea la creştere a Produsului Intern Brut. „Nu ne-am finalizat încă estimările, dar în mod cert sunt mai optimist decât o parte dintre analişti în ceea ce priveşte economia în 2011″, a spus Franks, după o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. La rândul său, ministrul Vlădescu a declarat, marţi, că efectul majorării TVA va fi analizat şi că rămâne de văzut „dacă recesiunea va fi în acest an de -1%, -1,5% sau -2%”. 

Cele mai citite

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...
Ultima oră
Pe aceeași temă