12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024

Banii de la UE, in 2008

» Comisia Europeana are la dispozitie sase luni pentru a cere clarificari.

» Finantarile sunt grupate in 23 de masuri, fiecare cu diferite plafoane.
primele transe din fondurile europene destinate dezvoltarii rurale vor putea fi accesate abia anul viitor. Planul national de dezvoltare rurala a fost depus cu intarziere la Bruxelles de catre autoritatile romane, iar oficialii Comisiei Europene au la dispozitie sase luni pentru a-l aproba in forma definitiva.

12 miliarde euro pana in 2013
Oficialii Ministerului Agriculturii recunosc faptul ca mai devreme de anul viitor nu putem spera la finantari efective din fondurile europene pentru dezvoltare rurala. Incepand din acest an si pana in 2013, Romania poate beneficia de fonduri europene de coeziune in valoare de 30 miliarde de euro, dintre care 12 miliarde sunt destinate agriculturii si dezvoltarii rurale.
Banii nu vor veni insa din acest an, dupa cum recunoaste si directorul Directiei de dezvoltare rurala din Ministerul Agriculturii, Cornelia Harabagiu.
Planul national strategic de dezvoltare rurala a fost depus la Bruxelles pe data de 12 martie. Insa nu de acesta depinde deblocarea fondurilor cu pricina, ci de Planul national de dezvoltare rurala, document care a fost depus doar informal la Bruxelles pe data de 9 martie.

Depunerea proiectelor, la toamna
"Comisia Europeana are la dispozitie un interval de maximum sase luni in care poate face observatii si solicita clarificari", ne-a declarat Harabagiu. Ea explica faptul ca se va incerca totusi ca proiectele sa fie primite imediat dupa ce planul national strategic de dezvoltare rurala va fi depus oficial. Adica poate chiar in toamna, dupa ce Comisia Europeana isi va fi epuizat toate solicitarile de informatii suplimentare.
"Banii vor incepe sa fie cheltuiti in 2008-2009", puncteaza Cornelia Harabagiu. Finantarile destinate dezvoltarii rurale sunt grupate in 23 de masuri, pentru fiecare fiind stabilite diferite plafoane. De exemplu, pentru microintreprinderi grantul este de 200.000 de euro, din care Uniunea Europeana poate finanta pana la 65%.
Ce este de facut
Ministrul Agriculturii, Dan Motreanu, are o viziune mult mai optimista decat cea a subordonatilor sai care se ocupa direct de problema. El spune ca producatorii vor putea sa depuna proiecte inca de la sfarsitul lunii martie-inceputul lunii aprilie, dupa ce planul va fi trimis la CE. Pentru inceput, acestia vor putea prezenta proiecte de cofinantare a investitiilor in ferme si pentru dezvoltarea unor activitati economice nonagricole in mediul rural. "Una din prioritati este sa scoatem din agricultura fermierii care nu desfasoara profitabil in mediul rural o astfel de activitate. Dorim investitii in intreprinderi mici si mijlocii, de exemplu", declara ministrul. Termenul pentru depunerea proiectelor avansat de ministru pare insa nerealizabil atata vreme cat Comisia Europeana are la dispozitie sase luni pentru a-si formula observatiile.

FINANtaRI
» fonduri europene
Pentru perioada 2007-2013 in domeniile agricol, silvic si dezvoltare rurala, dar si pentru proiectele de investitii, finantarea se realizeaza atat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), cat si din bugetul national.

ISTORIC
» Dispute
Banii destinati acestui domeniu au constituit in ultima perioada motiv de disputa intre ministrul Agriculturii, Dan Motreanu, si organizatiile sindicale din domeniu. Acestea i-au reprosat oficialului ca a depus cu intarziere la Bruxelles Planul national de dezvoltare rurala si, in consecinta, sumele se vor debloca abia anul viitor. Sindicatele autohtone au fost sustinute in acest demers si de Federatia Internationala.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă