15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalVladimir Putin și Xi Jinping, momente de destindere cu „blinî” și votcă

Vladimir Putin și Xi Jinping, momente de destindere cu „blinî” și votcă

Reuniţi la Vladivostok pentru a discuta despre legăturile economice bilaterale şi Coreea de Nord, cei doi lideri au preparat „blinî” în faţa camerelor de filmat şi au băut câte un gât de vodcă.

În imaginile difuzate de mass-media oficiale, preşedintele rus şi omologul său chinez pot fi văzuţi purtând câte un şorţ de bucătărie, în timp ce întorceau în tigaie „blinî” pe care le mâncau cu caviar, înainte de a ciocni.

Mai devreme în timpul zilei, preşedintele chinez şi-a exprimat satisfacţia pentru legăturile dintre cele două ţări, afirmând că „prietenia lor nu va înceta să se consolideze”.

Nu este prima dată când Vladimir Putin şi Xi Jinping se lansează într-un mic exerciţiu de gătit. În iunie, în timpul unei vizite întreprinse în China, preşedintele rus, aflat mereu sub ochiul prezent camerelor de filmat, a preparat un „blin” pe care l-a gustat Xi Jinping.

Întrevederea dintre preşedinţii rus şi chinez coincide cu începerea, marţi, a celor mai ample manevre militare organizate de Rusia după dezmembrarea URSS, exerciţii la care participă de asemenea China şi Mongolia. Exerciţiile – denumite „Vostok-2018” („Est-2018”) – se desfăşoară în Siberia Orientală şi în Extremul Orient rus.

Cele mai citite

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă