9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalVIDEO: Trupa Taxi a scos o nouă variantă a melodiei „Despre smerenie”

VIDEO: Trupa Taxi a scos o nouă variantă a melodiei „Despre smerenie”

Trupa Taxi a lansat, miercuri, o nouă variantă a piesei „Despre smerenie”, care a stârnit numeroase controverse.

 

După protestele publice şi controversele apărute după difuzarea videoclipului „Despre smerenie", trupa Taxi anunțase pe contul de Facebook că va face o nouă variantă, în care nu va apărea Grigore Leșe.

„Respectăm decizia domnului Grigore Leșe de a se retrage din videoclipul 'Despre smerenie'. Drept care retragem videoclipul de pe YouTube. Vom reveni – după Paște – cu o variantă în care domnul Leșe nu va mai fi inclus. Dorim să vă asigurăm că nu ne retragem, nu ne răzgândim. Credem cu tărie în 'Despre smerenie' și vom reveni – cu siguranță – cu noua variantă a videoclipului. Vă mulțumim!".

Trupa Taxi a lansat melodia-manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului în 8 aprilie, alături de 33 de personalităţi din lumea muzicii, a teatrului şi literaturii, între care Dan Bittman, Andi Vasluianu, Victor Rebengiuc şi Mircea Cărtărescu, stârnind un val de proteste pe rețelele de socializare. 

„Azi noapte am avut un vis: Catedrala Mântuirii Neamului românesc era gata. Iar eu m-am dus la catedrală de dimineaţă să-l caut pe Dumnezeu. Nu l-am găsit. Sunt convins că era acolo, dar pur şi simplu nu l-am găsit eu, deşi l-am căutat până şi-n sălile polivalente, si în cele 12 lifturi, şi în parcarea subterană şi în spaţiile auxiliare. Nu l-am găsit, dar nu m-am mirat. Acolo totuşi e o suprafaţă de 11 hectare”, este o parte a piesei. 

În urma scandalului din spațiul social, Grigore Leșe a precizat, pentru news.ro, că vrea să fie să fie scos din videoclip, pentru că el credea că este vorba despre susținerea bisericilor din lemn, nu împotriva Catedralei Mântuirii Neamului.  Pe de altă parte, reprezentanții trupei Taxi au declarat că „domnul Grigore Leşe a fost informat pe larg despre proiectul trupei Taxi – „Despre smerenie”, înainte de a da curs invitaţiei de a filma.”

De asemenea, solistul formației, Dan Teodorescu, a mai scris,pe pagina sa de Facebook, că nu își imagina că „un mesaj transmis cu atâta blândeţe poate provoca atâta agresivitate”.

Cele mai citite

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...
Ultima oră
Pe aceeași temă