12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalUcraina își modernizează avioanele MiG 29, pe care România le-a casat

Ucraina își modernizează avioanele MiG 29, pe care România le-a casat

Ucraina își modernizează avioanele MiG 29, pe care România le-a casat, anunță un site militar din Ucraina.

Este vorba de avioane de luptă care datează din perioada fostei URSS. Ucraina a rămas cu aceste avioane de momentul destrămării URSS. Acum, Ucraina își modernizează aceste avioane, aducându-le la standardul МіГ-29МУ2 (MiG – 29MU2). Lucrările se realizează la uzina aeronautică din orașul Lviv.

În urma acestei modernizări, avioanele devin multirol și vor putea servi atât la misiuni aer – aer cât și la misiuni aer – sol. Prin modernizare, o asemenea aeronavă obține o prelungire a resursei de zbor de 700 de ore, ceea ce echivalează cu opt ani de menținere în exploatare.

România a avut și ea un număr de 18 asemenea avioane, fabricate în fosta URSS. Cel mai nou fusese cumpărat de România din Republica Moldova, în anul 1990. La acel moment, aparatele MiG 29 erau mult peste cele MiG 21. Ulterior, România a luat decizia de a moderniza avioanele MiG 21 și de a casa avioanele MiG 29. Acea decizie a Ministerului Apărării Naționale este controversată chiar și la ora actuală.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă